Anchetă penală deschisă pe numele soției premierului israelian. Ce acuzaţii i se aduc Sarei Netanyahu
O anchetă penală „a fost deschisă împotriva Sarei Netanyahu”, soţia premierului Israelului, a anunţat duminică, Parchetul israelian, într-o scrisoare trimisă unei deputate din opoziţie care solicitase urmărirea penală, relatează AFP.
De Redactia Observator la 02.02.2025, 17:39Procuratura nu a precizat natura dosarului care o vizează pe Sara Netanyahu, aflată în prezent în Statele Unite, relatează Agerpres.
Ce acuzaţii i se aduc
Dar respectiva deputată laburistă, Naama Lazimi, o acuză de tentativă de manipulare a martorilor în procesul de corupţie al soţului ei, în urma unei anchete jurnalistice difuzate în decembrie de un post privat de televiziune.
Această "notificare (...) este importantă pentru controlul parlamentar, sistemul judiciar şi statul de drept", a scris deputata pe reţeaua X la scurt timp după aceea. "Nu voi rămâne tăcută, nu voi renunţa şi nu voi permite ca această chestiune să fie îngropată. Se va face dreptate, ne vom asigura că aşa se va întâmpla", a adăugat ea.
Deputata şi-a făcut publică scrisoarea către justiţie după o anchetă a emisiunii de investigaţie Ouvda de pe Canalul 12, care a susţinut că soţia lui Benjamin Netanyahu a încercat să intimideze un martor în procesul soţului ei.
Întregistrări audio
Respectiva emisiune conţine presupuse înregistrări în care Sara Netanyahu îl instruieşte pe asistentul soţului ei, care a murit între timp, să hărţuiască şi să facă campanie negativă pe reţelele de socializare împotriva oponenţilor soţului ei, inclusiv pe Hadas Klein, unul dintre martorii cheie în procesul împotriva premierului israelian.
În decembrie, şeful guvernului a fost audiat pentru prima dată în procesul său pentru corupţie. El a calificat acuzaţiile împotriva sa drept "ridicole".
Această audiere a marcat reluarea procesului deschis în mai 2020, dar întrerupt de războiul din Fâşia Gaza. Benjamin Netanyahu a depus mai multe cereri de amânare, invocând războiul declanşat în Fâşia Gaza de atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie 2023 pe teritoriul israelian.
El este primul premier israelian în funcţie care este judecat într-o instanţă penală. El este urmărit penal pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere.