Angela Merkel, vizită în Japonia
Aflat în vizită oficială în Japonia, cancelarul german Angela Merkel a avut parte de o primire specială la muzeu din Tokio. I-a ieşit în cale unul dintre cei mai performanţi roboţi umanoizi. Considerat vârful tehnologiei japoneze, Asimo a impresionat-o pe doamna de fier a Germaniei
De Redactia Observator la 09.03.2015, 17:04- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În vizită oficială în Japonia, cancelarul german Angela Merkel a avut parte de o primire specială la muzeu din Tokio. I-a ieşit în cale unul dintre cei mai performanţi roboţi umanoizi. Considerat vârful tehnologiei japoneze, Asimo a impresionat-o pe doamna de fier a Germaniei
La un singur lucru mai are de lucrat. Roboţelul nu ştie să salute cum se cuvine ceea ce i-a adus, în glumă, critici din partea jurnaliştilor care l-au numit cam ne-educat.
A fost dragoste la prima vedere între cei doi. Unul dintre cei mai avansaţi roboţi umanoizi ai prezentului, Asimo a făcut tot posibilul să îşi impresioneze musafirul de rang înalt.
Robotul i-a împărtăşit cancelarului german tot ce ştie să facă apoi, ca să o convingă, a făcut şi o serie de demonstraţii. A alergat, a sărit într-un picior şi chiar a jucat fotbal.
Chiar dacă parcă programatorii n-au insistat să îl doteze pe Asimo şi cu un pic de modestie, Angela Merkel a asistat cu zâmbetul pe buze la demonstraţie. La final, a vrut chiar să îi strângă mâna robotului, dar a trebuit să se mulţumească să îl bată amical cu mâna pe umăr.
Angela Merkel se află în Japonia pentru o vizită de două zile. Programul oficial a inclus întâlniri cu împăratul Akihito şi cu premierul nipon.