Anunţ fără precedent: Războiul dintre Rusia şi America este INEVITABIL!
Oficialii turci avertizează că lumea va fi aruncată într-un conflict de proporţii cu Rusia şi America de părţi opuse ale baricadei dacă nu se găseşte o soluţie pentru oprirea violenţelor din Siria.
De Redactia Observator la 18.10.2016, 16:01- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Oficialii turci avertizează că lumea se pregăteşte să asiste la un conflict de proporţii între Rusia şi America dacă nu se găseşte o soluţie pentru oprirea violenţelor din Siria.
Numan Kurtulmus, prim-ministrul adjunct turc, a făcut comentariile în contextul în care tensiunile dintre Casa albă şi Kremlin sunt din ce în ce mai evidente. Turcia şi aliaţii din Vest insistă ca Bashar al-Assad să renunţe la putere, în vreme ce Rusia şi Iran continuă să îl susţină pe preşedintele sirian.
"Dacă acest război continuă, America şi Rusia vor ajunge la război", a spus Kurtulmus.
Secretarul de stat american John Kerry a cerut săptămâna trecută ca o comisie să investigheze posibile crime de război, acuzând Moscova că a bombardat spitale în Aleppo, în nordul Siriei. Potrivit unor surse locale, 45 de oameni şi-au pierdut viaţa în Aleppo în ultimele 24 de ore.
Recent, preşedintele Vladimir Putin a ratificat un acord cu Guvernul sirian care permite Rusiei să folosească baza aeriană Hmeimim din Siria pe o perioadă nedeterminată, potrivit Reuters.
Forţele aeriene ruse au lansat, de la baza Hmeimim, raiduri aeriene în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În cursul săptămânii trecute, autorităţile au anunţat, de asemenea, că au intenţia de a construi o bază navală permanentă în portul sirian Tartus.