Argentinienii pot alege "X" pe buletin, în loc de femeie sau bărbat. Președinte: "Există alte identităţi şi ele trebuie respectate"”
Argentina a dezvăluit un nou sistem naţional de identitate pentru oamenii care se identifică drept non-binari, scrie BBC.
De Redactia Observator la 22.07.2021, 08:05Potrivit legislaţiei naţionale, argentinienii aveau dreptul de a se identifica neutri din punct de vedere al genului. Dar acest lucru nu a fost reflectat în acte, rezidenţii putând doar să aleagă „masculin” sau „feminin”. Acum, oricine aplică pentru un nou document de identitate poate selecta „x” pentru gen.
Argentina este prima ţară sud-americană ce adoptă acest nou sistem, după ce preşedintele Alberto Fernández a semnat un decret. La o ceremonie care a avut loc la Buenos Aires, el a dezvăluit noile carduri şi a emis primele trei astfel de documente. „Există alte identităţi pe lângă bărbat şi femeie şi ele trebuie respectate”, a spus Fernández. „Ideal va fi atunci când noi toţi vom fi ceea ce suntem şi nimănui nu-i va păsa de genul oamenilor”.
Sistemul non-binar, adoptat în Canada, India şi Noua Zeelandă
Alberto Fernández, care a fost ales preşedinte în 2019, a susţinut permanent reformele sociale progresive. Anul trecut, guvernul lui de centru-stânga a legalizat avortul, iar Fernández şi-a susţinut public fiul, Estanislao, student la design şi cunoscut travestit. La începutul acestui an, Argentina a introdus o taxă pentru cei mai bogaţi locuitori ai săi, pentru a sprijini plata pentru materialele medicale şi salvarea întreprinderilor.