Diego Maradona, "în agonie" înainte de moarte: inima lui cântărea dublu şi avea plămânii plini cu apă de 10 zile
Diego Maradona "era în agonie", iar inima sa cântărea "aproape de două ori mai mult" decât în mod normal, au declarat joi medicii care i-au efectuat autopsia, la procesul cadrelor medicale judecate pentru neglijenţe care ar fi dus la moartea fostului fotbalist argentinian, relatează AFP.

Au existat "semne de agonie" la nivelul inimii, a declarat Mauricio Casinelli, medicul legist care a examinat cadavrul în reşedinţa medicală din suburbiile Buenos Aires unde a murit Maradona, şi apoi în timpul autopsiei efectuate câteva ore mai târziu.
Diego Maradona, în "agonie"
Casinelli a declarat că este posibil ca agonia să fi început "cu cel puţin 12 ore" înainte de decesul argentinianului, pe care autopsia l-a estimat ca având loc între orele 9.00 şi 12.00, ora locală, la 25 noiembrie 2020.
Potrivit lui Casinelli, Maradona acumulase apă în plămâni "cu cel puţin 10 zile" înainte de deces, din cauza "insuficienţei cardiace" şi a "cirozei hepatice". În opinia sa, echipa medicală ar fi trebuit să fie alertată cu privire la prezenţa simptomelor.
- Maradona, "convalescent într-un teatru al ororilor" şi "asasinat". Acuzaţii dure aduse medicilor, la procesul din...
- Trump nu exclude ideea unui al treilea mandat de președinte: "Nu glumesc. Există metode"
- Papa Francisc se simte tot mai bine, dar va avea nevoie de luni întregi de recuperare: "O îmbunătățire...
- Prim-ministrul Groenlandei asigură că Donald Trump nu va putea obţine insula: "Ne hotărâm propriul viitor"
- Regele Charles amână vacanţa în Transilvania din cauza problemelor de sănătate: "Adoră România, așteaptă cu...
Federico Corasaniti, un alt medic care a participat la autopsie, a subliniat de asemenea că "a fost o agonie". În opinia sa, nu a existat nimic "brusc sau neaşteptat": "Tot ce trebuia să faci era să-i pui un deget pe picioare, să-i simţi stomacul, să iei un stetoscop şi să-i asculţi plămânii, să te uiţi la culoarea buzelor", a spus el.
La autopsie, nu s-a detectat "alcool sau vreo substanţă toxică", a adăugat Mauricio Casinelli, potrivit news.ro.
Inima lui era de 2 ori mai grea
Inima "cântărea aproape de două ori mai mult decât o inimă normală de adult", a precizat medicul. Creierul cântărea, de asemenea, mai mult decât normal, la fel şi plămânii, care erau "plini de apă".
Şapte cadre medicale - medici, psihiatri, psihologi şi asistenţi medicali - sunt judecaţi pentru "omucidere cu intenţie posibilă", care are loc atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces.
Aceştia riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare în cadrul unui proces care a început la 11 martie şi se preconizează că va dura până în iulie, cu două audieri pe săptămână şi aproape 120 de martori aşteptaţi să depună mărturie.
La deschiderea procesului, în declaraţia sa introductivă, procurorul Patricio Ferrari a denunţat o "crimă", o convalescenţă care a devenit un "teatru al ororii" şi o echipă medicală în care "nimeni nu a făcut ceea ce trebuia să facă". Inculpaţii au negat orice responsabilitate pentru deces.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰