FOTO şi VIDEO: Cum a demonstrat un deputat "inutilitatea" zidului dintre SUA şi Mexic
Deputatul mexican Braulio Guerra a escaladat săptămâna trecută gardul care separă Mexicul de SUA pe o porţiune a frontierei de lângă Tijuana (Mexic) pentru a denunţa "inutilitatea zidului la frontiera între Mexic şi Statele Unite".
De Redactia Observator la 06.03.2017, 12:09Deputatul mexican Braulio Guerra a escaladat săptămâna trecută gardul care separă Mexicul de SUA pe o porţiune a frontierei de lângă Tijuana (Mexic) pentru a denunţa "inutilitatea zidului la frontiera între Mexic şi Statele Unite".
"Am putut să-l escaladez şi să mă aşez pe gard. Ar fi fost simplu pentru mine să sar în SUA", a scris el într-o postare pe Twitter, căreia i-a ataşat fotografii care îl înfăţişează urcat pe gard, precum şi o înregistrare video în care critică proiectul lui Donald Trump.
"De o parte este Mexicul, de cealaltă sunt SUA", explică parlamentarul mexican din vârful gardului. "Vreau să arată că este inutil şi absurd să construieşti un zid de 15 milioane de dolari. Acest proiect ne afectează relaţiile", estimează el într-un alt mesaj.
Proiectul cu care se mândrea Trump în timpul campaniei sale electorale, construirea unui "mare zid" la frontiera dintre cele două ţări, urmează să înceapă "în curând". Cel puţin aceasta a declarat preşedintele SUA în primul său discurs în faţa Congresului, comentează sursa citată.
Sursă: Agerpres
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și