Mai multe persoane au fost rănite într-un posibil atac cu acid în Londra
Un posibil atac cu acid a fost comis în Londra, în Notting Hill, anunţă poliţia britanică. Cel puţin trei persoane au fost rănite, în incidentul şocant, care a avut loc în miezul zilei.
De Redactia Observator la 04.09.2018, 18:05Un posibil atac cu acid a fost comis în Londra, în Notting Hill, anunţă poliţia britanică. Cel puţin trei persoane au fost rănite, în incidentul şocant, care a avut loc în miezul zilei.
Potrivit Poliţiei Metropolitane, serviciul de ambulanţă a fost alertat la ora locală 14.10 de un atac cu substanţă corozivă, în vestul Londrei, pe o stradă din Notting Hill.
Trei persoane au fost atacate cu acid, spun martorii. Poliţiştii au intervenit, alături de paramedici. Deocamdată, nu au fost operate arestări.