Atentat sau accident? Speculații după explozia gazoductului din Lituania, chiar în ziua când marca desprinderea de URSS
Atentat sau accident? Aceasta-i întrebarea pe care şi-o pun autorităţile dintr-o ţară de lângă Rusia. Un gazoduct a explodat în Lituania în ziua în care fosta ţară sovietică marca lupta pentru desprinderea de URSS. A urmat un incendiu de proporţii, iar peste 200 de oameni dintr-o localitate din apropiere au fost evacuaţi de urgenţă.
De Redactia Observator la 14.01.2023, 21:05Flăcări înalte cât un bloc cu 20 de etaje au luminat cerul nopţii în nordul Lituaniei după ce conducta de gaze a sărit în aer. Incendiul care a urmat se vedea de la 15 kilometri distanţă, spun martorii.
Incidentul a avut loc la gazoductul din regiunea Pasvalis, care făcea legătura cu Letonia. Sute de pompieri au lucrat în condiţii periculoase patru ore până au stins focul.
Directorul companiei lituaniane pentru transportul gazelor naturale susţine că explozia a fost provocată, cel mai probabil, de o defecţiune tehnică. Un fostul ministru de externe al Lituaniei are însă altă părere: "Este prea devreme să confirmăm că ar fi într-adevăr vorba despre o diversiune rusească, dar şansele sunt extrem de mari".
Speculaţiile despre un posibil atac al Moscovei vin după ce Nord Stream, unul dintre cele mai importante gazoducte din Europa, a explodat în Marea Baltică anul trecut, la sfârşitul lui septembrie. NATO a spus atunci că a fost vorba despre sabotaj, foarte probabil pus la cale de Rusia.