Antena LIVE

Curs valutar

Austria vrea alianţă cu Bulgaria. Karl Nehammer cere UE două miliarde de euro pentru gardul de frontieră al bulgarilor

Cancelarul austriac Karl Nehammer îşi menţine opinia privind intrarea României în Schengen. Ţara sa se opune pentru moment extinderii acestui spaţiu atâta timp cât protecţia frontierelor externe nu funcţionează. Nehammer şi ministrul de interne austriac au ajuns azi la graniţa bulgaro-turcă pentru o inspecţie locală privind securitatea zonei Schengen. Nehammer cere UE două miliarde de euro pentru gardul de frontieră al Bulgariei cu Turcia. Potrivit publicaţiei Kurier, Nehammer vrea să încheie o alianță cu Bulgaria, unde a fost primit cu onoruri militare.

De la 23.01.2023, 15:46
WhatsApp
Galerie (2)
Karl Nehammer în Bulgaria Twitter / Karl Nehammer

Cancelarul Austriei, care s-a opus aderării noastre la Spaţiul Schengen, s-a întâlnit luni cu preşedintele bulgar la graniţa cu Turcia, la invitaţia şefului de stat din ţara vecină. Karl Nehammer și Gerhard Karner, ministrul de interne, vor să încheie o alianță cu Bulgaria unde au fost primiți cu onoruri militare, scrie publicaţia austriacă Kurier. Semnalul de la ÖVP (Partidul Popular Austriac al cărui lider este Nehammer) este că vor să formeze o alianță cu bulgarii.

"Vizita mea de astăzi în Bulgaria este dedicată luptei comune împotriva migrației ilegale. Austria este alături de Bulgaria aici.Trebuie să călcăm pe frâna de migraţie în toată Europa. Protecția frontierelor externe trebuie să fie prioritatea principală pentru Comisia Europeană" este mesajul postat pe Twitter de Karl Nehammer. Cancelarul a publicat inclusiv poze din elicopterul care l-a dus la graniţa cu Turcia. 

Cancelarul austriac şi ministrul de Interne de la Viena împreună cu preşedintele Bulgariei au aterizat luni la prânz la Centrul de Supraveghere al Poliţiei de Frontieră din Elhovo, oraş aflat în apropiere de graniţa Bulgariei cu Turcia. Este vorba de o frontieră de 250 de km unde bulgarii au ridicat deja garduri de sârmă ghimpată. Delegaţia de jurnalişti din România aflată în Bulgaria pentru acest eveniment nu a putut adresa întrebări la conferinţa de presă nici în engleză, nici în bulgară sau nici în germană, potrivit reporterului Observator Bianca Iacob. Înainte de această vizită, Karl Nehammer a anunţat că îşi menţine opinia privind intrarea României în Schengen: "Veto-ul Schengen rămâne în vigoare" a spus el. 

Pe acelaşi subiect

Rămâne de văzut ce va obţine cancelarul austriac şi de la Comisia Europeană având în vedere condiţiile pe care le-a pus pe pactul de migraţie şi ţinând cont de faptul că la finalul lunii vor fi alegeri în Austria Inferioară iar acest lucru poate fi folosit drept un mod de a câştiga voturi.

Aderarea României și a Bulgariei la spațiul european de liberă circulație a mărfurilor și persoanelor a fost blocată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE de la Bruxelles din 8 decembrie, după veto-urile exprimate de Austria și Olanda. Croația a fost admisă, deoarece candidatura sa a fost aprobată de toate țările membre.

Nehammer cere UE două miliarde de euro pentru gardul de frontieră al Bulgariei cu Turcia

Austria va sprijini solicitarea de 2 miliarde de euro adresată de Bulgaria Comisiei Europene pentru a consolida securitatea frontierelor, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, potrivit televiziunii bulgare, citată de news.ro.

Radev şi Nehamer au vizitat luni punctul de frontieră Elhovo, de la graniţa cu Turcia, pentru a vedea ce măsuri pot fi luate pentru securizarea frontierei externe a UE.Cei doi oficiali au discutat despre securizarea frontierei bulgare şi combaterea presiunii migraţiei, precum şi despre punerea în aplicare a legislaţiei europene privind Schengen.

"Mă bucur că delegaţia austriacă a avut ocazia să vadă frontiera şi să se familiarizeze cu modul în care o asigurăm. Migraţia ilegală este o problemă dificilă pentru Europa. Bulgaria, pentru apărarea securităţii sale naţionale şi în calitate de membru responsabil al Uniunii Europene, depune eforturi mari pentru a face faţă acestei probleme", a declarat preşedintele Radev. "Am construit cu un buget exclusiv naţional securitatea de-a lungul întregii frontiere. Au fost instalate sisteme de supraveghere video fixe şi mobile de-a lungul frontierei", a adăugat el.

El a subliniat că presiunea migratorie de-a lungul frontierei a crescut brusc în ultimul an. "În decurs de patru luni am pierdut patru poliţişti şi alte zeci de persoane au fost rănite", a declarat preşedintele bulgar. "Apreciem sprijinul Austriei în lupta împotriva migraţiei ilegale. Aş dori să îi mulţumesc cancelarului Nehmer pentru cooperarea fructuoasă pe care am stabilit-o  cu guvernul său. Acţiunile comune dau deja roade", a mai declarat Rumen Radev, citat de "24 Ceasa".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

austria bulgaria romania schengen
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024