Ayatollahul Ali Khamenei acuză Israelul de "crime nerușinate" împotriva copiilor: "Incapabili să-i rănească pe adevărații luptători din Palestina"
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că Israelul comite "crime neruşinate" împotriva copiilor, nu împotriva combatanţilor, comentariile sale venind la o zi după ce un atac aerian israelian asupra capitalei libaneze, Beirut, a ucis cel puţin 31 de persoane, inclusiv trei copii şi şapte femei, potrivit ministerului libanez al sănătăţii, transmite Reuters.
De Redactia Observator la 21.09.2024, 18:12Atacul de vineri, care, potrivit unei surse, a vizat o clădire de lângă o grădiniţă, a fost cel mai mortal într-un an de conflict între Israel şi miliţia Hezbollah libaneză susţinută de Iran.
A urmat unor două zile de atacuri în care pagerele şi walkie-talki-urile folosite de membrii Hezbollah au fost detonate de la distanţă.
Libanul a pus atacurile pe seama Israelului, care nici nu a confirmat, nici nu a infirmat implicarea sa
Khamenei a spus că Israelul nici măcar nu îşi ascunde diferitele forme de ”crime neruşinate” din Gaza, Cisiordania, Liban şi Siria, transmite News.ro.
- Atac israelian în Beirut. Şeful unitaţii de elită a Hezbollah, ucis. Ibrahim Aqil, urmărit de SUA de 40 de ani:...
- Armata israeliană a bombardat noi ținte în Liban. Liderul Hezbollah promite răzbunare, după ce 37 de oameni au...
- Israelul declară începutul unei noi faze a războiului, după explozia pagerelor din Liban....
- Noi explozii în Liban. Au fost detonate iar staţii de emisie-recepție ale militanților Hezbollah: cel puţin 9...
Nu se luptă cu "bărbaţi luptători, ci cu oameni obişnuiţi", a declarat Khamenei unui grup de trimşi din ţările musulmane la Teheran, în declaraţii difuzate la televiziunea de stat.
"Incapabili să-i rănească pe adevăraţii luptători din Palestina, aceştia îşi exprimă furia răutăcioasă asupra copiilor mici, pacienţilor din spitale şi şcolilor pline de copii mici".
Tot sâmbătă, într-o demonstraţie de forţă, Iranul şi-a prezentat racheta balistică "Jihad" cu combustibil lichid, într-o singură etapă, cu un focos detaşabil puternic exploziv şi o rază de acţiune de 1.000 km, potrivit televiziunii de stat.
Rachetele au fost expuse, împreună cu alte echipamente militare, în timpul unei parade care marchează aniversarea începerii războiului din 1980-88 cu Irakul.