Băieţel de doi ani, lăsat infertil, din cauza unei erori medicale: "Mi-au castrat copilul"
Un băieţel a fost internat la Spitalul pentru Copii din Bistrol pentru o intervenţie chirurgicală simplă, fără riscuri, de jumătate de oră, pentru tratarea unui testicul nedescendent, dar a rămas infertil din cauza unei erori medicale.
De Redactia Observator la 22.12.2018, 12:38Un băieţel a fost internat la Spitalul pentru Copii din Bistrol pentru o intervenţie chirurgicală simplă, fără riscuri, de jumătate de oră, pentru tratarea unui testicul nedescendent, dar a rămas infertil din cauza unei erori medicale.
Băiatul a rămas infertil, după ce medicii au operat accidental testiculul greşit, în timpul unei proceduri de tratare a unui testicul nedescendent, cunoscut sub numele de cryptorchidism.
După ce familia a fost anunţată că riscurile operaţiei sunt minime, doctorii au trebuit să îi anunţe pe părinţii copilului că procedura “nu a fost un succes”.
Acestora li s-a spus că un chirurg a introdus în mod eronat o cameră în partea greşită, ceea ce înseamnă că testiculul sănătos al fiului lor nu va funcţiona niciodată.
Furios, tatăl băiatului a răbufnit în Spitalul Unviersitar Bristol, spunând că “doctorii chirurgi au distrus totul şi l-au distrus pe fiul meu. Mi-au castrat copilul”.
După o verificare de rutină în care medicii au descoperit că unul dintre testicule este în neregulă, băiatul a fost trimis la un specialist de la Spitalul din Bristol unde au fost înştiinţaţi că trebuie să treacă printr-o operaţie scurtă şi simplă, de doar o jumătate de oră.
Părinţii au aşteptat două ore o veste
Deşi operaţia trebuia să dureze o jumătate de oră, familia băiatului a aşteptat mai bine de două ore să primească o veste. “Eu şi soţia am început să ne panicăm, apoi am fost chemaţi într-un birou unde ni s-a spus că lucrurile nu s-au îndreptat şi că operaţia nu a fost un succes”.
“Am fost foarte tulburată, a fost un dezastru, dintr-o operaţie simplă. Mi-au ruinat fiul. Nu găsesc cuvintele pentru a explica cum mă simt. Chiar nu mai am lacrimi” a spus mama băiatului.
Directorul medical, Dr. William Oldfield a declarat: “În numele echipei, îmi pare rău că un incident seros a avut loc în tratamentul unui copil, sub îngrijirea noastră şi dorim să oferim scuzele noastre sincere. De îndată ce personalul nostru a realizat ce s-a întâmplat, au încercat să explice familiei întregul incident”.