Big Ben va da ora înapoi, pentru prima dată în cinci ani. În 24 de ore, ceasornicarii vor schimba 2.000 de piese din mecanism
Pentru prima dată în cinci ani, Big Ben-ul va da ora înapoi pentru sezonul de iarnă, întorcându-se la sistemul GMT. Ora de Greenwich reprezintă timpul meridian, care trece prin așezarea veche a observatorului Greenwich, situat în apropierea orașului Londra.
De Redactia Observator la 30.10.2022, 09:50
În ultimii ani, construcţia a fost în reabilitare, astfel că nu s-a mai putut schimba ora, iar costurile lucrărilor au fost uriaşe. Realinierea la sistemul GMT nu va fi deloc o procedură simplă.
Pentru 24 de ore, o echipă de mecanici va trebui să se asigure că toate cele două mii de piese din mecanismul ceasului vor fi schimbate la timp. Preşedintele Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, a declarat că e doar primul pas din noua viaţă a celui mai cunoscut reper din Londra.