Antena LIVE

Curs valutar

Bilanţul seismului din Mexic a crescut la 237 de morţi

Cel puţin 237 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului din centrul Mexicului, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi şi citat de AFP şi News.ro

De la 21.09.2017, 10:27
WhatsApp

Cel puţin 237 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului din centrul Mexicului, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi şi citat de AFP şi News.ro

Numai în Ciudad de Mexico, 52 de clădiri s-au prăbuşit, a declarat primarul oraşului, Miguel Angel Mancera.

Seismul a provocat moartea a 102 persoane în capitală, în timp ce 135 provin din statele din împrejurimi.

De asemenea, 1.900 de răniţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, a declarat şeful statului, Enrique Pena Nieto.

Echipele de salvare încearcă să ajungă la o fetiţă de 12 ani, prinsă sub dărâmăturile unei şcoli dărâmate. Frida Sofia poate să vorbească şi a spus că în jurul ei se află încă doi elevi, dar nu ştie dacă mai trăiesc.

De sub dărâmăturile aceleiaşi şcoli au fost scoase deja trupurile neînsufleţite ale unui număr de 21 de elevi şi patru adulţi. Echipele de intervenţie avansează lent, construind schele improvizate din lemn, pentru a evita ca structura să se prăbuşească şi mai tare.

“Avem speranţe mari că vor fi salvate şi alte vieţi”, a declarat David Porras, unul dintre voluntarii veniţi să ajute la căurări. “Însă progresăm lent, precum broaştele ţestoase”, a adăugat el.

Epicentrul celui mai recent seism, ce a avut loc marţi, a fost în apropiere la Atencigo, în statul Puebla, la aproximativ 120 de kilometri de Ciudad de Mexico şi la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit Institutului american de Geofizică USGS.

Mexicul este o ţară cu risc seismic mare, iar un cutremur cu magnitudinea 8,1, produs luna aceasta în sudul ţării, s-a soldat cu cel puţin 90 de morţi.

Ciudad de Mexico este unul dintre cele mai dens populate oraşe din lume, cu peste 20 de milioane de oameni locuind în zona metropolitană. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 cutremur mexic observator
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025