Brexit ar putea fi declanşat la Consiliul European din 9 martie
Jurnaliştii The Times relatează că miniştrii britanici doresc să aprobe până la sfârşitul primei săptămâni din martie legislaţia care permite invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona. Măsura i-ar permite prim-ministrului Theresa May să iniţieze procedura de Brexit cu ocazia participării la Consiliul European din Malta.
De Redactia Observator la 31.01.2017, 12:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Jurnaliştii The Times relatează că miniştrii britanici doresc să aprobe până la sfârşitul primei săptămâni din martie legislaţia care permite invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona. Măsura i-ar permite prim-ministrului Theresa May să iniţieze procedura de Brexit cu ocazia participării la Consiliul European din Malta.
Până în acest moment, prim-ministrul britanic a încercat să nu dezvăluie data exactă aleasă pentru a declanşa procedura de ieşirea a Marii Britanii din UE, precizând doar că va începe până la finele lunii martie procedura de Brexit.
Negocierile dintre partea britanică şi cea europeană nu se pot întinde pentru o perioadă mai lungă de doi ani, decât cu aprobarea unanimă a ţărilor membre UE.
Totuşi, reprezentanţii guvernului au declarat anterior în Camera Lorzilor că vor ca până la data de 7 martie să fie aprobată legea de notificare a retragerii din Uniunea Europeană.
Toţi cei 28 de lideri de guvern din ţările membre se vor întâlni începând cu 9 martie în cadrul summitului de două zile al Consiliului European, care va avea loc la Malta.
Acest summit reprezintă oportunitatea ideală pentru ca premierul May să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.
Miniştrii britanici nu vor să invoce articolul 50 în ultima săptămână a lunii, întrucât pe 25 martie se sărbătoresc 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene, formată în acel moment din Franţa, Republica Federală Germană, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia.
Ministrul David Davis va lanasa astăzi dezbaterea parlamentară pentru un proiect legislativ, care să permită premierului să invoce articolul 50 şi să declanşeze procedura de retragere din UE.
Parlamentarii s-ar putea să dezbată legislaţia până în miezul nopţii, înainte de a ajunge la un vot în cursul zilei de miercuri. Ulterior, proiectul va trece prin comisii, unde opoziţia are ocazia de a introduce amendamente.
Guvernul Marii Britanii speră ca legislaţia să treacă până la 9 februarie de Camera Comunelor şi să fie pregătită până la 20 februarie pentru Camera Lorzilor.
Sursă: news.ro