Antena LIVE

Curs valutar

Bucăţi din cea mai puternică rachetă a Chinei se vor prăbuşi pe Pământ, în weekend. Unde ar putea lovi şi care sunt riscurile

Fragmente desprinse din cea mai mare şi mai puternică rachetă spaţială a Chinei, lansată recent pe orbită, sunt aşteptate să cadă pe Terra în acest weekend în urma unei reintrări necontrolate în atmosfera Pământului, a anunţat miercuri Guvernul de la Beijing, care va monitoriza cu mare atenţie aceste deşeuri spaţiale, despre care reprezentanţii săi au spus că prezintă totuşi riscuri mici pentru populaţia de la sol, informează Reuters.

De la 28.07.2022, 16:35
WhatsApp
Racheta Long March 5B a fost lansată duminică Profimedia

Racheta Long March 5B a fost lansată duminică pentru a transporta în spaţiu un modul - un laborator ştiinţific - al viitoarei staţii spaţiale chineze, aflată încă în etapa de construcţie pe orbită. Lansarea de duminică a marcat cel de-al treilea zbor realizat de cea mai puternică rachetă spaţială a Chinei, al cărei zbor inaugural a avut loc în 2020. Aşa cum s-a întâmplat şi în timpul celor două zboruri precedente, întreaga treaptă centrală a rachetei chineze - ce are o lungime de 100 de metri şi o greutate de 22 de tone - a ajuns apoi pe o orbită joasă, iar specialiştii se aşteaptă ca fragmente din ea să se prăbuşească pe Terra după reintrarea în atmosfera Pământului, potrivit experţilor americani.

Unde s-ar putea prăbuşi fragmentele rachetei chinezeşti Long March 5B

În cele din urmă, treapta se va dezintegra în atmosferă, dar este suficient de mare pentru ca numeroase fragmente desprinse din ea să supravieţuiască acelei coborâri necontrolate şi să cadă pe o suprafaţă cu o lungime de 2.000 de km şi o lăţime de 70 de km, au anunţat miercuri analiştii de la un cabinet independent din Statele Unite. Zona probabilă în care se vor prăbuşi aceste deşeuri spaţiale este imposibil de identificat în avans, deşi experţii vor putea să calculeze cu un grad mai mare de acurateţe zona potenţială de impact cu câteva zile înainte de producerea acestui incident.

Cele mai recente date disponibile de monitorizare spaţială arată că reintrarea în atmosferă a vehiculului chinez se va produce duminică la ora 00:25 GMT, cu o eroare de plus sau minus 16 ore, potrivit Aerospace Corp, un centru non-profit de cercetare, finanţat din fonduri guvernamentale şi aflat în apropiere de Los Angeles. Riscul general pentru oameni şi bunuri aflate la sol este destul de scăzut, ţinând cont de faptul că 75% din suprafaţa Pământului aflată pe traiectoria potenţială a acestor deşeuri spaţiale este acoperită de apă, deşert şi junglă, a precizat Ted Muelhaupt, un analist de Aerospace Corp, într-o conferinţă de presă.

Pe acelaşi subiect

Totuşi, există şi posibilitatea ca fragmente desprinse din rachetă să cadă într-o zonă populată, aşa cum s-a întâmplat în mai 2020, când fragmente dintr-o altă rachetă chineză din gama Long March 5B au căzut în Coasta de Fildeş, avariind sever mai multe clădiri din acea ţară din Africa de Vest, unde nu au fost raportate însă persoane accidentate, a explicat Ted Muelhaupt, citat de Agerpres. În contrast, a adăugat el, Statele Unite şi majoritatea celorlalte puteri spaţiale preferă în general să plătească cheltuieli suplimentare şi să îşi proiecteze rachetele în aşa manieră pentru a evita astfel de reintrări necontrolate în atmosferă ale unor deşeuri spaţiale de mari dimensiuni - un imperativ acceptat la nivel internaţional după ce bucăţi mari desprinse din staţia spaţială Skylab lansată de NASA au căzut de pe orbită în 1979 şi au aterizat în Australia.

Riscul ca oamenii să fie răniţi de deşeurile spaţiale prăbuşite pe Terra

Riscul general ca o persoană să fie accidentată sau rănită în acest weekend de fragmente desprinse din fosta rachetă chineză variază de la 1/1.000 până la 1/230, depăşind cu mult pragul de risc acceptat pe plan internaţional de 1/10.000, a explicat acelaşi analist american. Însă riscul asociat oricărui individ de pe Terra este mult mai mic, fiind de aproximativ 6/10 trilioane. Prin comparaţie, riscul de a fi lovit de fulger este de circa 80.000 de ori mai mare.

Zhao Lijian, purtător de cuvânt la Ministerul chinez de Externe, a spus că probabilitatea ca deşeurile spaţiale să provoace daune pentru aviaţie sau pentru oamenii şi proprietăţile de la sol este foarte scăzută. El a declarat că majoritatea componentelor rachetei chineze vor fi distruse şi vor arde în atmosferă.

Anul trecut, NASA şi alte organizaţii au acuzat China că a avut o atitudine prea opacă atunci când autorităţile de la Beijing au păstrat secrete traiectoria potenţială a deşeurilor şi fereastra de reintrare în atmosferă a acestora după precedentul zbor al rachetei Long March, realizat în mai 2021. Într-un final, deşeurile desprinse din treapta centrală a rachetei chineze nu au provocat daune şi au căzut în Oceanul Indian. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

china deseuri spatiale prabusire racheta spatiu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024