Antena Meniu Search
x

Reacția MAE după ce Medvedev a publicat o hartă în care Ucraina e împărțită între România, Polonia, Ungaria și Rusia

Ministerul Afacerilor Externe a respins ferm, joi, demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o reţea de socializare "o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României şi altor state vecine Ucrainei". Război Rusia - Ucraina, ziua 155 LIVE TEXT.

de Redactia Observator

la 28.07.2022, 16:10

Potrivit unui comunicat al MAE, citat de Agerpres, "astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă şi dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federaţia Rusă şi care a fost amplificat după declanşarea războiului ilegal şi ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei".

"Astfel de aşa-zise ”propuneri” şi ”analize” care vizează redesenarea aleatorie a graniţelor unor state şi promovează astfel încălcarea dreptului internaţional nu reprezintă decât încercări complet nereuşite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaţionale bazate pe reguli", a transmis MAE.

Ministerul a reafirmat sprijinul "deplin" al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în frontierele sale recunoscute internaţional şi a reiterat condamnarea agresiunii militare nejustificate şi neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei.

"România este şi va rămâne un partener al Ucrainei şi reconfirmă susţinerea deplină şi compasiunea profundă faţă de poporul ucrainean, victimă a agresiunii brutale. Acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană reprezintă o confirmare atât a politicii vizionare a Uniunii Europene, care este în esenţă un proiect de promovare şi consolidare a păcii în Europa, cât şi a determinării poporului ucrainean de a-şi asuma plenar principiile şi valorile spaţiului european, într-o Ucraină independentă, suverană, în frontierele sale recunoscute internaţional", a subliniat MAE.

Pe acelaşi subiect

Harta publicată de Dmitri Medvedev

Vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a publicat pe contul său din Telegram o hartă a Europei, unde cea mai mare parte a Ucrainei aparţine altor state, a relatat publicaţia rusă Vedomosti. În postarea sa, Medvedev susţine că ar exista analişti occidentali - fără a-i nominaliza - care ar vedea în acest fel viitorul stat ucrainean, notează cotidianul citat.

Pe una din hărţile publicate de fostul preşedinte rus, şapte regiuni ucrainene sunt trecute la Polonia, una la Ungaria, două la România şi 13 regiuni plus Peninsula Crimeea la Rusia. Astfel, Ucraina ar rămâne doar cu regiunea Kiev, conform hărţii publicate de Medvedev în ziua în care Ucraina sărbătoreşte, pentru prima oară, Ziua statalităţii.

”În creierul președintelui Ucrainei afectat de substanțe psihotrope, a apărut următoarea imagine a viitorului strălucit al țării sale (Figura 1). Analiștii occidentali cred că acesta va fi de fapt cazul (Figura 2)” este mesajul publicat de Medvedev pe Telegram.

Reacția MAE după ce Medvedev a publicat o hartă în care Ucraina e împărțită între România, Polonia, Ungaria și Rusia

Telegram / Dmitri Medvedev

Reacția MAE după ce Medvedev a publicat o hartă în care Ucraina e împărțită între România, Polonia, Ungaria și Rusia

Telegram / Dmitri Medvedev

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Reacția MAE după ce Medvedev a publicat o hartă în care Ucraina e împărțită între România, Polonia, Ungaria și Rusia