Cadavrul unei românce dispărută de o săptămână, găsit în grădina unei vile din Italia. Un adolescent, suspectul principal al poliţiei
Maria Campei, o româncă în vârstă de 42 de ani, a fost găsită moartă în grădina unei vile din Italia. Femeia era dată dispărută de o săptămână, iar cazul ei a fost mediatizat intens de presa din peninsulă.
De Redactia Observator la 27.09.2024, 15:42Potrivit unionesarda.it, un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat în acest caz fiind considerat principalul suspect. Conform reconstituirii făcute de poliţia italiană, totul a pornit după ce tânărul a abordat-o pe româncă prin intermediul unei reţele de socializare. A convins-o apoi să vină în Viadana, oraşul în care locuia adolescentul, apoi să vină cu el acasă.
Femeia, dată dispărută de o săptămână
Cei doi au întreţinut relaţii sexuale, apoi din motive ce urmează a fi stabilite de anchetatori, tânărul a ucis-o pe româncă lovind-o puternic în zona capului. A târât apoi cadavrul până în zona unde a fost descoperit de poliţişti. Corpul neînsufleţit este acum examinat de medicii legişti care trebuie să stabilească dacă urmele de violenţă de pe corpul femeii au fost provocate într-adevăr de adolescentul de 17 ani.
Românca venise în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. De vinerea trecută, ea nu a mai putut fi contactată de apropiaţi, motiv pentru care a fost dată dispărută. Poliţia a căutat-o inclusiv cu câini de urmă şi a pus afişe cu chipul ei în toată regiunea Parma. Şi presa italiană a prezentat pe larg cazul româncei.