Un câine loial stăpânului său chiar şi după moarte a oferit o lecţie dură de viaţă
Un câine a devenit eroul zilei în Mexic, după stăpânului lui, alcoolic, a murit, lovit de tren, iar el a încercat să-i muşte pe poliţiştii care se apropiau de trupul neînsufleţit.
De Redactia Observator la 07.04.2019, 17:17Câinii rămân cei mai buni prieteni ai oamenilor, iar asta ne-a arătat-o, zilele trecute, şi un patruped din Mexic care a protejat trupul neînsufleţit al stăpânului chiar şi după ce bărbatul a murit.
Conform Metro Online, Victor Reyna Vazquez, de 57 de ani, din Montemorelos, nordul Mexicului, era un cunoscut alcoolic. El obişnuia să bântuie zilnic străzile alături de câinele său.
În cele din urmă, consumul de alcool i-a fost fatal. S-a îmbătat în apropierea căilor ferate din oraş şi a fost lovit de tren. Accidentul a fost mortal.
Însă câinele i-a rămas loial chiar şi după moarte. S-a aşezat lângă trupul neînsufleţit şi i-a lătrat pe toţi cei care se apropiau de cadavru.
Toţi localnicii vor să adopte câinele
Ba chiar, conform sursei amintite, a încercat să-i muşte pe poliţiştii care doreau să ancheteze cazul.
Până la urmă, câinele a fost ridicat cu forţa şi condus la un azil de animale. Însă localnicii, impresionaţi de poveste, au depus numeroase cereri pentru a adopta patrupedul.