Carambol cu aproape 50 de mașini și camioane în SUA. Șase oameni au murit. ”Nu am văzut niciodată un asemenea accident”
Ceaţa densă a provocat un grav accident rutier, joi, pe Interstate 57, în sud-estul Missouri, Statele Unite, unde aproximativ 50 de mașini și camioane au fost implicate într-o ciocnire în lanț. Cel puțin șase persoane au murit și alte câteva zeci sunt rănite.
De Redactia Observator la 01.05.2022, 15:58Imaginile de la fața locului arată mai multe camioane fumegând de-a lungul și de-a latul autostrăzii, în timp ce încărcăturile lor sunt împrăștiate pe șosea și pe câmpul din apropiere.
„Nu am văzut niciodată un accident ca acesta”, a spus un ofițer aflat la fața locului.
Medicul legist din comitatul Mississippi, Terry Parker, a declarat pentru CNN că numele victimelor nu au fost făcute publice. „Parcurgem procesul de identificare și apoi notificarea familiilor”, a spus Parker.
O morgă mobilă a fost înființată la o casă de pompe funebre din Charleston.
- A murit, după ce a fost îngropat de viu sub un mal de pământ. Bărbatul din Cluj a fost scos după trei ore
- Ciocnire violentă între o autoutilitară şi o autobasculantă în Dâmboviţa. Unul din şoferi a ajuns la spital...
- Doi fraţi australieni de 8 şi 10 ani, împreună cu mama lor, ucişi într-un tragic accident de maşină....
Autoritățile au transmis că ancheta privind cauza accidentului este în curs, dar se crede că acesta s-ar fi produs din cauza condițiilor de ceață.
Carambolul a avut loc în apropierea orașului Charleston, lângă granița statului cu Missouri, de-a lungul râului Mississippi.