Cartea Recordurilor: "Dragonul Alb", cel mai lung pod de sticlă din lume, suspendat între doi munţi din Vietnam. Are peste jumătate de kilometru
Un pod de sticlă de peste 600 de metri, suspendat între doi munţi din Vietnam, are toate şansele să intre în Cartea Recordurilor. Construcţia se află într-o staţiune montană, la o înălţime de 150 de metri. A fost botezat "Dragonul Alb" şi a devenit, deja, o atracţie pentru turiştii care caută senzaţii tari.
De Redactia Observator la 31.05.2022, 14:19Cu toate acestea, nu toţi cei prezenţi la inaugurare au avut curajul să privească în jos, deşi acesta era scopul vizitei lor. Baza podului este realizata dintr-o sticlă în trei straturi, fiecare cu o grosime de 40 de milimetri şi poate susţine 450 de persoane simultan.
Este al treilea pod de acest fel din Vietnam, însă este cel mai lung. De altfel, podul din Vietnam l-a detronat pe cel din China, care deţine recordul de lungime de 562 de metri.