Casa transformată în șifonier
O americancă şi-a transformat casa, deloc mică, în dressing. Unul pe trei etaje.
De Redactia Observator la 25.07.2014, 16:53O americancă şi-a transformat casa, deloc mică, în dressing. Unul pe trei etaje. În spatele uşilor de sticlă stă ascuns raiul pe pământ pentru orice împătimită a modei. Proprietara minunăţiei este o americancă din Texas, acum în vârstă de 52 de ani.
În tinereţe făcea furori la cuncursurile de frumuseţe. Apoi s-a apucat de afaceri. Şi s-a priceput de minune. Atât de bine încât şi-a permis să îşi transforme casa de 280 de metri pătraţi într-un dulap imens, împărţit pe trei etaje.
Ultimul etaj al casei-dulap este rezervat blănurilor! Hainele, accesoriile, genţile şi bijuteriile au costat milioane de dolari. Şi cum vrea să fie mereu relaxată, şi-a transformat întreaga casă în dressing.
Doamna ne asigură că a purtat fiecare pereche de pantofi din dulap şi spune că ideea i-a venit după mai multe petreceri, când prietenele ei o rugau să-i arate colecţia de haine şi pantofi. Acum totul e la vedere.