Castrare chimică, în schimbul închisorii. Ţara care introduce legea privind pedepsirea bărbaţilor violatori
Thailanda este la un pas distanţă de a introduce castrarea chimică ca mijloc de combatere a criminalității sexuale, după ce parlamentarii au aprobat un proiect de lege care le va acorda unor infractori dreptul de a alege procedura în schimbul unei pedepse reduse cu închisoarea, scrie Reuters.
De Ovidiu Cojocaru la 17.07.2022, 10:07Proiectul de lege, adoptat de Camera inferioară în luna martie, a fost aprobat luni, 11 iunie, de 145 de senatori. Legea mai necesită încă un vot, apoi aprobarea regală.
Proiect de lege pentru castrarea chimică în Thailanda
Din cei 16.413 de infractori sexuali condamnați eliberați din închisorile thailandeze între 2013 și 2020, 4.848 sunt recidivişti, potrivit cifrelor departamentului de corecție.
Conform proiectului de lege, anumitor infractori sexuali considerați expuși riscului de recidivă li se poate oferi opțiunea de a primi injecții care le reduc nivelul de testosteron, în schimbul unei perioade mai scurte de închisoare, cu condiția să aibă aprobarea a cel puţin doi medici.
- Ginecologul care a ajutat o fetiţă de 10 ani să facă avort, după ce a fost violată, va fi anchetat de...
- O tânără acuză că ar fi fost violată de 8 jucători de hochei, în 2018. După patru ani, autoritățile...
- Ricky Martin, acuzat de incest. Nepotul său susţine că au avut o relație de 7 luni. Cântăreţul riscă 50 de...
Infractorii ar urma să fie monitorizați timp de 10 ani și li se va cere să poarte brățări electronice de monitorizare, potrivit proiectului de lege. Dacă va fi aprobată, Thailanda s-ar alătura unui grup mic de țări care utilizează castrarea chimică, printre care Polonia, Coreea de Sud, Rusia și Estonia, plus unele state din SUA.
„Vreau ca această lege să treacă repede”, a declarat marți ministrul Justiției Somsak Thepsuthin. „Nu vreau să văd din nou știri despre lucruri rele care li se întâmplă femeilor”, a spus el.
Jaded Chouwilai, directorul Fundației Women and Men Progressive Movement, o organizație non-guvernamentală care abordează, printre alte domenii, violența sexuală, a declarat că utilizarea castrarii chimice nu va combate criminalitatea sexuală. „Condamnații ar trebui reabilitați schimbându-și mentalitatea în timp ce sunt în închisoare”, a spus el.