Antena LIVE

Curs valutar

Cât costă, de fapt, casele la 1 euro din Italia: adevărul din spatele ofertelor atractive. Fenomenul, prezent şi în România

Casele scoase la vânzare în Italia, la preţul de doar 1 euro, par un vis devenit realitate pentru mulţi oameni, inclusiv români tentaţi de oferta promiţătoare. Totuşi, cât de avantajoasă e achiziţia unei astfel de case, într-unul din "satele-fantomă" pitoreşti, dar abandonate? Iată câteva aspecte importante pe care ar trebui să le luaţi în considerare.

De la 30.01.2022, 14:10
WhatsApp
Case scoase la vânzare în satul italian Roseto Valfortore Profimedia

Fenomenul caselor vândute pe sume modice, pornind de la 1 euro, atrage tot mai mulţi curioşi interesaţi de ceea ce pare a fi o oportunitate de neratat. Autorităţile din Italia pun deja ideea în practică de câţiva ani, iar metoda lor de a repopula localităţile părăsite s-a răspândit rapid în mai multe ţări din Europa, inclusiv în România. Recent, într-un sat din Bacău au fost scoase la vânzare case contra sumei de 250 de euro, iar după acelaşi model, 13 blocuri din ţară sunt pe piaţă pentru 49.000 de euro fiecare, "preţ negociabil".

În Italia, aproximativ 60 de sate şi orăşele au scos la vânzare case la 1 euro, oferta fiind valabilă mai ales în Sicilia sau Mussomeli. Motivul din spatele ofertei incredibile e simplu de ghicit, autorităţile încercând să atragă astfel localnici şi investitori. De exemplu, Roseto Valfortore, un "sat fantomă" din sudul Italiei, pune pe masă o ofertă atractivă, menită să atragă rezidenţi, după ce populaţia a scăzut drastic, la doar câteva sute de locuitori. Oamenii care aleg să se mute aici vor primi fie o locuinţă gratis, fie suma de 5.000 de euro, pentru a deschide o afacere locală. Totuşi, cât de avantajoasă e o astfel de achiziţie? 

Cât costă, de fapt, casele de 1 euro din Italia

Casele costă, într-adevăr, extrem de puţin. Sunt atât de ieftine încât mulţi au crezut, la început, că e vorba de o farsă. Totuşi, aceste clădiri nu sunt de cele mai multe ori locuibile, aflându-se într-un stadiu de degradare care variază de la un caz la altul. Pentru reparaţii, noii proprietari trebuie să scoată din buzunar sume importante, iar lipsa magazinelor şi a instituţiilor publice este un alt dezavantaj major, relatează today.in-24.com.

Pe acelaşi subiect

De obicei, licitaţia începe de la 1 sau 2 euro, însă în funcţie de cerere, preţul poate urca vertiginos în unele cazuri până la sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro. Deşi suma e mai mare decât cea folosită pentru anunţurile publicitare, clienţii se declară mulţumiţi. Peisajele care îţi taie răsuflarea şi clădirile istorice care încă mai spun povestea unui trecut glorios compensează "gaura în buget". "Locuim la 20 de minute cu maşina de plajă, avem aeroportul la o distanţă parcursă în mai puţin de o oră, iar la doi paşi e un parc arheologic minunat", povesteşte Leonardo Ciaccio, primarul din Sambuca, unul din primele sate unde au fost scoase la vânzare case la 1 euro. "Până de curând, eram unul din secretele bine păstrate ale Siciliei."

Curentul electric, gazele şi căile de comunicaţie, esenţiale în era noastră pentru majoritatea oamenilor, trebuie, de asemenea, asigurate individual. Plus că locurile de muncă reprezintă o altă problemă cu care se confruntă noii locatari, nevoiţi de cele mai multe ori să facă naveta sau să lucreze remote acolo unde e posibil.

Costuri ascunse şi obligaţii asumate de proprietari

Există costuri ascunse? Răspunsul este da. În oraşul Mussomeli de exemplu, noii proprietari trebuie să depună suma de 5.000 de euro, care le va fi retrasă în cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţia de a restaura locuinţa în perioada prevăzută în contract. De obicei, este vorba despre un termen limită de 2-3 ani de la achiziţionarea casei. Măsura nu se aplică în toate localităţile care scot la vânzare case la 1 euro, însă mulţi află despre acest aspect prea târziu şi sunt luaţi prin surprindere. Procedurile birocratice costă alte câteva mii de euro, în jur de 3.000.

"În Mussomeli, noii proprietari pot face ce vor în interiorul locuinţei, atât timp cât nu modifică faţada originală", explică Rubia Daniels, o femeie originară din SUA care a decis să rămână în Italia cu doi ani în urmă. Aceasta, pe atunci turistă, a fost fermecată de cultura locală, aşa că a cumpărat trei case la 1 euro, pentru ea şi copiii săi. Pe lângă cei 5.000 de euro - preţul fiecărei case - a plătit şi pentru renovarea celor trei proprietăţi. Spune că până în ianuarie 2022 a cheltuit în jur de 12.000 de dolari pentru prima casă, având în plan să folosească un buget de 20.000 de dolari pentru celelalte două. 

Proiectul, "un adevărat succes" în pandemie

Deşi nu există date oficiale cu privire la câte case au fost cumpărate, oficialii italieni numesc proiectul "un adevărat succes". Mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, mulţi vârstnici sau părinţi cu copii mici au ales să se refugieze la ţară, departe de marile oraşe care s-au transformat în imense focare de coronavirus. Astfel, oferta a venit la momentul potrivit, într-o perioadă când reîntoarcerea la o viaţă mai simplă şi mai tradiţională câştigă teren. Rămâne de văzut dacă strategia oficialilor va da roade pe termen lung, câştigând astfel bătălia împotriva depopulării.

Ioana Petcu
case ieftine case la 1 euro imobiliare italia oferta casa
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024