Cea mai mare erupție a vulcanului Etna din ultimii ani, Fumul și lava, vizibile de la kilometri depărtare
Etna a erupt din nou. Este cea mai puternică răbufnire a vulcanului din ultimii ani. Fumul gros şi lava s-au văzut de la zeci de kilometri depărtare. În Catania, străzile au fost acoperite de pietre şi cenuşă.
De Redactia Observator la 17.02.2021, 09:19- Primăria din Catania a interzis deja circulaţia motocicletelor şi a scuterelor din motive de siguranţă.
Etna, cel mai activ vulcan din Europa, a devenit din nou o ameninţare. Craterul din partea de sud-est a erupt, iar lava a coborât a coborât aproape doi kilometri în jos, pe versanţi. Un nor negru de fum a umplut cerul.
Catania a fost cel mai afectat oraş din apropierea vulcanului. Aeroportul Internaţional a fost închis, iar o ploaie de cenuşă şi pietre a căzut peste o mare parte din localitate.
Citește și:Cetăţenii au fost îndemnaţi să nu iasă din case, decât dacă au o urgenţă. În plus, a fost impusă o limită de viteză de 30 de kilometri pe oră pentru toate autoturismele, iar vehiculelor pe două roţi li s-a interzis circulaţia.
Până acum nu a fost raportată nicio victimă. Ultima erupţie a vulcanului Etna fusese în luna ianuarie a acestui an.