Cel puţin doi morţi şi doi răniţi, case şi maşini incendiate, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în SUA
Cel puţin două persoane au murit, iar câteva case şi maşini au fost incendiate după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-un cartier de locuinţe din California.
De Redactia Observator la 12.10.2021, 08:47Alţi doi oameni sunt răniţi, dar bilanţul este încă provizoriu deoarece încă nu se ştie câţi pasageri se aflau în avion. Printre vehiculele distruse se numără un camion poştal al cărui şofer şi-a pierdut viaţa. Cartierul a căpătat aspectul unei zone de război: pe lângă cele două case arse până în temelii, alte zece au fost avariate. Una din clădirile arse era goală iar locatarii celeilalte, oameni în vârstă, au fost salvaţi în ultima clipă de vecini. Dezastrul putea fi şi mai mare deoarece impactul s-a produs nu departe de un liceu, plin de elevi la acea oră.