Antena LIVE

Curs valutar

Șapte persoane, inclusiv trei copii și un adolescent, morți într-un incendiu în Franța. Cea mai mică victimă are 5 ani. Focul ar fi fost pus

Cel puţin şapte persoane, între care patru copii, au murit în cursul nopţii într-o clădire devastată de flăcări din cartierul Moulins din Nisa, au declarat joi pompierii citaţi de AFP, potrivit News.ro. Autoritățile cred că o mână criminală a produs nenorocirea. 

De la 18.07.2024, 10:47
WhatsApp
Șapte persoane, inclusiv un copil, au sfârșit în flăcări, în Franța. Focul a cuprins blocul în care dormeau, în toiul nopții Profimedia

Incendiul a izbucnit la etajul şapte, ultimul, al unei clădiri din cartierul muncitoresc Moulins, situat în vestul oraşului. Bilanţul a fost dramatic, în ciuda resurselor considerabile mobilizate. 

"Din păcate, şapte persoane au murit în incendiu", au declarat pompierii, care au fost chemaţi la ora locală 2.28, după cum a explicat procurorul Damien Martinelli de la Nisa, şi au ajuns la faţa locului zece minute mai târziu. "Acţiunea rapidă a pompierilor a evitat fără îndoială mult mai multe victime. Poliţia va face lumină cu privire la circumstanţele acestei tragedii îngrozitoare", a declarat ministrul de interne Gérald Darmanin pe X.

O persoană a fost transportată la spital ca "urgenţă absolută" şi alte două ca "urgenţe relative".

Patru copiii de 5, 7, 10 și 17 ani au murit

Pe acelaşi subiect

Ajunse la faţa locului, serviciile de urgenţă, confruntate cu un "incendiu violent de apartament" la etajul al şaptelea al clădirii, au salvat trei persoane cu ajutorul scării aeriene şi au evacuat alte 33 de persoane. În total, 25 de maşini de pompieri şi 72 de oameni au fost implicaţi în lupta împotriva incendiului.

Potrivit prefectului din Alpes-Maritimes, Hugues Moutouh, apartamentul era ocupat de "o familie clar de origine comoriană". În momentul incendiului, "10 persoane (se aflau) în interior", a adăugat el.

"Presupunem că incendiul a fost provocat", a declarat procurorul din Nisa, Damien Martinelli, adăugând că printre victime se numără "trei copii şi un adolescent". Copiii erau în vârstă de 5, 7 şi 10 ani, a adăugat el, iar adolescentul, care a murit sărind pe fereastră, avea 17 ani.

"În lumina primelor probe, am deschis o anchetă pentru incendiu provocat soldat cu deces", a declarat magistratul, fără a dori să precizeze ce probe favorizează această pistă criminală.

Şase dintre persoanele decedate au fost găsite în apartament, a declarat procurorul general. Persoana foarte grav rănită, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a sărit de asemenea pe fereastră.

Clădirea în care a izbucnit incendiul datează din 1977 şi fusese supusă unui program de renovare la începutul anilor 2000.

Cartierul Moulins, clasificat ca zonă "politică urbană", este situat în vestul oraşului Nisa şi este cunoscut pentru faptul că adăposteşte traficanţi de droguri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

franta morti incendiu
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025