Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Centre de vaccinare vandalizate în Franţa, în timpul protestelor față de noile restricţii impuse de autorităţi

Două centre de vaccinare au fost vandalizate în Franţa, pe fondul protestelor privind introducerea de către guvern a unor noi măsuri mult mai stricte pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

De la 19.07.2021, 13:43
WhatsApp
Galerie (5)
Francezii protestează împotriva măsurilor propuse de autorităţi Profimedia

Un centru din sud-estul franţei a fost vandalizat: oamenii au folosit echipamentul destinat stingerii de incendii pentru a inunda incinta, au transmis autorităţile, potrivit BBC. O zi mai târziu, un alt centru din sud-vestul ţării, din localitatea Urrugune a fost parţial distrus după ce clinica în incinta căruia se află a fost incendiată. 

Populaţia protestează împotriva măsurilor propuse de guvernul francez

Incidentele s-au produs în urma unor demonstraţii organizate împotriva măsurilor pe care guvernul le va implementa. Sâmbătă, peste 100.00 de oameni au ieşit în stradă în toată ţara pentru a protesta. Măsurile controversate care îi nemulţumesc pe oameni includ vaccinări obligatorii pentru personalul medical şi limitarea accesului în locurile publice celor care nu sunt vaccinați. Aceștia sunt obligați să arate un test Covid negativ, dar testele pentru depistarea bolii nu vor mai fi decontate de stat. Criticii au acuzat guvernul susţinut de preşedintele Emanuel Macron de încălcarea libertăţii cetăţenilor francezi. Manifestanţii au desenat pe zidurile din apropierea mai multor centre mesaje graffiti care îndeamnă populaţia să nu se vaccineze. 

Între timp, la un miting organizat la Paris, sâmbătă, politicianul francez Martin Wonner a îndemnat protestatarii să asedieze birourile parlamentare care susţin propunerile guvernului cu privire la măsurile impuse. De-a lungul timpului, în Franţa s-au desfăşurat mai multe proteste violente față de parlamentarii care au sprijinit vaccinarea. Cu toate acestea, sute de mii de oameni s-au înscris pe listele pentru vaccinare, după ce preşedintele Macron a dezvăluit planul săptămâna trecută.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, peste 111.000 de oameni au murit după ce au fost infectaţi cu coronavirus în Franța. Săptămâna trecută, un grup de oameni de ştiinţă, care sfătuiesc guvernul francez cu privire la evoluţia pandemiei, a avertizat cu privire la posibila apariţie a celui de-al patrulea val în următoarele luni. Până acum, mai puţin din jumătatea populaţiei au fost vaccinată cu ambele doze.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

protest vaccin coronavirus franta restrictii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024