Ceremonie impresionantă în catedrala Notre-Dame. 150 de ţări au donat pentru reparaţii 850 de milioane de euro
Creştinismul şi-a recăpătat unul dintre cele mai importante simboluri. Catedrala Notre-Dame din Paris şi-a redeschis porţile, la cinci ani şi jumătate după ce a fost distrusă de un incendiu. Ceremonia a inclus nenumărate momente emoţionante, printre care şi un omagiu adus pompierilor care au salvat monumentul în 2019. La eveniment au luat parte 40 de şefi de stat, printre care Donald Trump şi Volodimir Zelenski.
De Redactia Observator la 08.12.2024, 21:18Slujba inaugurală a fost oficiată de Arhiepiscopul Parisului în această dimineaţă, în prezenţa a 150 de episcopi. Catedrala Notre-Dame s-a redeschis seara trecută într-o ceremonie care a început cu trei bătăi în uşile grele.
Din interior s-a auzit de trei ori un psalm şi, astfel, un mare simbol al Franţei şi al lumii întregi a redevnit loc de rugăciune şi pelerinaj. S-a auzit din nou sunetul clopotelor imense.
Întregul moment a fost urmărit îndeaproape de Macron
Întregul moment a fost urmărit îndeaproape de Emmanuel Macron, de soţia sa şi de primarul Parisului, Anne Hidalgo. Oficialii au păşit, mai apoi, în interior unde le-au adus un omagiu pompierilor care au ajutat la salvarea monumentului. Pe exteriorul clădirii a fost proiectat mesajul "Mulţumim!".
A urmat discursul liderului francez care a mulţumit tuturor celor care au contribuit la reconstruirea catedralei. 150 de ţări au donat pentru reparaţii 850 de milioane de euro. În restaurare s-au implicat peste 2.000 de arhitecţi.
"Am redescoperit ce pot face naţiunile minunate, pot realiza imposibilul. Notre-Dame ne spune că visurile noastre, chiar şi cele mai îndrăzneţe, sunt posibile doar prin dorinţa fiecăruia şi angajamentul tuturor", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele francez.
Arhiepiscopul Parisului a binecuvântat orga din Notre Dame
Arhiepiscopul Parisului a binecuvântat orga din Notre Dame, înaltă de 13 metri, în timpul slujbei cu 1.500 de invitaţi. La eveniment au participat 40 de lideri ai lumii. Printre ei Donald Trump şi Elon Musk. Înainte de ceremonie, preşedintele ales al Statelor Unite a discutat cu Volodimir Zelenski şi Emmanuel Macron timp de aproape 40 de minute. Mai apoi, Trump s-a întânit cu Prinţul William.
Deşi Papa Francisc nu a fot prezent, el a transmis un mesaj în care a pledat ca vizitatorii să fie primiţi cu generozitate. După încheierea ceremoniei a fost difuzat un concert înregistrat în care a cântat şi Pharrell Williams.
Arhiepiscopul Parisului va oficia în fiecare dimineaţă o slujbă. În următoarele şapte zile, catedrala va fi deschisă până la ora 22.