CHARLIE HEBDO după un an: interviu cu un jurnalist francez despre masacrul care a îndoliat o lume: „Ianuarie 2015 a fost începutul unui an teribil pentru francezi!”

Pierre Guérin este jurnalist RFI la Paris. Acum un an, pe 7 ianuarie 2015, se afla în capitala Franței

• Cât ar putea veni factura la energie în funcţie de câte grade sunt setate în locuinţă

Pierre Guérin este jurnalist RFI la Paris. Acum un an, pe 7 ianuarie 2015, o „dată fatidică”, cum o numește el, se afla în capitala Franței

Observator.TV a stat de vorbă cu jurnalistul despre ce a însemnat și înseamnă Charlie Hebdo pentru jurnalism și nu numai, despre libertatea de exprimare și ceea ce s-a întâmplat într-un an de la masacrul care a îndoliat Franța și care a fost urmat de un altul, mult mai sângeros. „Chiar putem spune/ scrie totul?”, se întreabă acum jurnaliștii francezi atunci când sunt în fața unui monitor sau al unui microfon. 

1. Ce a însemnat Charlie Hebdo pentru jurnalismul francez și pentru cel universal? Ce mai semnifică în momentul de față?

Charlie Hebdo este, pentru noi, francezii, moștenirea unei culturi  protestatare, cu orientare politică de stânga, care datează încă din anul 1968. Caricaturile au apărut în Franța și în Anglia în secolul al XIX-lea. Acum, Charlie Hebdo înseamnă toate astea, dar a devenit simbolul încălcării libertății de exprimare nu doar la noi, ci în întreaga lume. Pentru Franța, libertatea de exprimare este un drept sacru, stipulat în Articolul 11 din Declarația Franceză a Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789. După un an, încă ne întrebăm în redacții: „Chiar putem spune/ scrie totul?”.  În Africa, de exemplu, jurnaliștii se autocenzurează pentru a nu deranja clasa politică. În Vest trăim în democrație, dar una fragilă pe alocuri. Și există o vulnerabilitate, și nu doar în jurnalism. De exemplu, încă de la publcarea cărții „Versetele Satanice” ale scriitorului Salman Rushdie, mesajul a fost clar: dezbaterile și reinterpretările religioase pot ofensa musulmanii. Și în Danemarca s-au publicat caricaturi ale Profetului în urmă cu câțiva ani și încă de atunci mesajul a fost clar: nu putem să caricaturizăm pe Mohamed fără a ne teme de represalii. 

2. Care este atmosfera la un an de la atacurile de la Charlie Hebdo?

Astăzi se împlinește un an. Președintele Hollande și familiile celor îndoliați, precum și jurnaliști veniți din toate colțurile lumii se vor aduna la locul atacurilor. A fost pusă o placă comemorativă în redacția Charlie Hebdo, s-a tipărit o nouă ediție a revistei. Da, caricaturiștii de la Charlie Hebdo au continuat să-l caricaturizeze pe Profet chiar și după ce colegii lor au fost uciși. Ca un răspuns la atacurile asupra libertății de exprimare, în ciuda faptului că musulmanii interzic orice reprezentare a lui Mohamed, e un principiu sfânt pentru ei. Aici, la Paris, viața continuă. Și nu mă refer doar la ceea ce s-a întâmplat pe 7 ianuarie 2015, ci și la atacurile de la Bataclan.

În provincie, oamenii sunt mai puțin îngrijorați. La radioul la care lucrez, vom continua să facem muncă de teren, eu am și voi avea depasări în Africa și Orientul Mijlociu. Recunosc, nu te poți debarasa de sentimentul că ți-ai putea pierde viața. În redacție, am recrutat un specialist care coordonează toate misiunile jurnaliștilor, se asigură că vor fi în afara oricărui pericol. În ultimii 15 ani, RFI a pierdut patru jurnaliști... 

După atacurile de la Charlie Hebdo, au fost vândute 8 milioane de exemplare ale ziarului. Acum, la un an, alte trei. Tirajul acestu ziar satiric a fost în general scăzut, dar mass-media internaționale au exagerat. Cel mai citit este "Canard enchaîné", publicat în fiecare joi. Ei au altă politică editorială: mai mult text, mai puține caricaturi.

3. Poți să-ți amintești acea zi? Știu că erai la Paris.

În acea zi, eram liber, nu am mers în redacție. Îmi amintesc că ascultam radioul și, la un moment dat, emisia s-a înrerupt și au fost difuzate primele informații. Nu vreau să vorbesc despre ceea ce am simțit.

4. Ce înseamnă 7 ianuarie 2015 pentru Franța?

Dacă vrei, ianuarie 2015 a fost începutul unui an teribil pentru Franța. E o dată fatidică. Toți parizienii își vor aminti acea zi, poate toată lumea. A devenit o dată-simbol, pe care generațiile următoare o vor găsi la rubrica „s-a întâmplat pe 7 ianuarie”. După cum există 11 septembrie (Atacurile de la World Trade Center) sau 31 august (Moartea Prințesei Diana).

5. Ai pierdut atunci cunoscuți?

Da, îi cunoșteam pe unii dintre ei. Din păcate, pe 13 noiembrie, în atacurile recente din Paris, am pierdut doi colegi și prieteni. De la Charlie Hebdo, și apoi după Bataclan, parizienii sunt într-o stare de alertă amestecată cu teamă. Se gândesc mai mult la riscuri în tot ceea ce fac, sunt mult mai atenți la ceea ce se întâmplă în mijloacele de transport în comun. Securitatea este întărită în marile magazine încă de la 7 ianuarie 2015, măsuri amplificate după Bataclan. În mintea noastră, e ca o succesiune, nu le putem disocia complet. 

6. După atacurile de la Charlie Hebdo, jurnaliștii din toată lumea au empatizat cu cei francezi. Există solidaritate de breaslă în jurnalism?

Exista și a existat dintotdeauna, dar de un an a devenit foarte puternică. Ne ajutăm, nu contează trustul, politica editorială. Am fost copleșiți de sprijinul colegilor din presa străină. Și ceea ce s-a întâmplat pe rețelele de socializare e un fenomen: devizele „Je suis Charlie”/ „Je suis Paris” au fost adoptate de milioane de oameni de pretudindeni. Vă mulțumim, a contat enorm pentru noi.

7. Ce înseamnă pentru omul și jurnalistul Pierre Guérin atacurile de la Charlie Hebdo? O definiție scurtă.

Un afront nu adus jurnalismului sau Franței, ci un masacru asupra umanității.

8. Ce este libertatea de exprimare? Are limite?

E un drept universal, sacru, și nu exagerez deloc. Oricine poate spune orice, toate discuțiile sunt permise, sunt încurajate polemicile. După Charlie Hebdo, s-a creat un dialog interconfesional mult mai puternic. În moschei au fost invitați catolici pentru a cunoaște religia semenilor lor. Luther King spunea că „ne este teamă că nu știm”. Teama este înlăturată prin cunoașterea celuilalt. Suntem o țară laică, dar persistă un sentiment de neîncredere și de respingere față de musulmani. Nu e generalizare, dar unii o au față de musulmani.

Sper ca timpul să ne ajute să mai uităm, să devenim mai toleranți. Însă... ceea ce se întâmplă demonstrează exact contrariul: faptul că la ultimele alegeri (regionale) din decembrie, Frontul Național , partid xenofob și naționalist, a atins cel mai bun scor din istorie e îngrijorător. Seamănă puțin cu ceea ce s-a întâmplat recent în Ungaria. 

Franța comemorează astăzi pe cele 12 victime de la redacţia Charlie Hebdo şi de la magazinul evreiesc din Paris, care și-au pierdut viața în atentatele din 7 şi 9 ianuarie. Deși a trecut un an de atunci, autorităţile din Paris sunt în continuare în stare de alertă, mai ales la locurile unde au avut loc aceste atacuri islamiste.

Interviu de Aura Stan