China condamnă parteneriatul dintre SUA, UK și Australia. "Va stimula cursa înarmării, va sabota sistemul internațional de neproliferare nucleară"
Rusia şi China au condamnat vehement, marţi, definitivarea parteneriatului strategic între Australia, Marea Britanie şi Statele Unite (AUKUS), prezentat de preşedintele american, Joseph Biden, şi de premierul britanic, Rishi Sunak, drept esenţial pentru securitatea în zona Indo-Pacifică. Preşedintele SUA, Joseph Biden, premierul britanic, Rishi Sunak, şi premierul australian, Anthony Albanese, au definitivat, în cadrul summitului de la San Diego (California), parteneriatul strategic AUKUS. Statele Unite, Australia şi Marea Britanie se vor asocia în scopul fabricării unei noi generaţii de submarine militare, denumită SSN-AUKUS, şi vor intensifica activităţile militare în regiunea Indo-Pacifică, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 14.03.2023, 17:38Australia ar urma să investească peste 100 de miliarde de dolari pentru achiziţionarea de submarine militare şi dezvoltarea capacităţilor industriale. În cadrul acordului, Australia va achiziţiona trei submarine militare cu propulsie nucleară din clasa Virginia, cu opţiunea de a comanda încă două submersibile. Submarinele vor fi livrate începând din anul 2030.
"Suntem într-un moment crucial în istorie, un moment în care intensificarea acţiunilor în sensul descurajării militare şi pentru promovarea stabilităţii vor avea efecte asupra perspectivelor de pace în următoarele decenii", a declarat preşedintele Biden, conform cotidianului The Washington Post.
"Demonstrăm încă o dată cum democraţiile pot furniza rezultate asupra propriei securităţi şi prosperităţi. Şi nu doar pentru noi, ci pentru întreaga lume. Ne putem baza permanent unii pe alţii", a precizat Biden, subliniind că noul parteneriat este esenţial pentru securitatea zonei Indo-Pacifică. "Acest prim proiect este doar începutul. Urmează mai multe parteneriate, potenţial suplimentar pentru pacea şi securitatea regiunii", a insistat liderul de la Casa Albă.
China rămâne cea mai mare amenințare din zona pacifică pentru occidentali
- SUA îl încurajează pe Xi Jinping să discute cu Zelenski: "Să audă direct perspectiva ucraineană, nu doar...
- Importurile de arme ale europenilor, mai mari cu 47% în 2022. SUA domină piața mondială, în timp ce Rusia vinde...
- Cine este Li Qiang, noul premier al Chinei. Aliatul lui Xi Jinping îl va înlocui pe Li Keqiang, care se retrage...
"China reprezintă cea mai mare ameninţare statală la adresa intereselor noastre economice şi este o ameninţare sistemică pentru ordinea mondială. Este îngrijorător comportamentul Chinei din ultima perioadă, acţionează într-un stil mai autoritarist pe plan intern şi mai incisiv la nivel internaţional", a afirmat, la rândul său, premierul britanic, Rishi Sunak, conform postului NBC News şi publicaţiei The Hill.
Premierul Rishi Sunak a anunţat suplimentarea cu aproape cinci miliarde de lire sterline (6,07 miliarde de dolari) a bugetului apărării în următorii doi ani, pentru contracararea ameninţărilor emergente generate de naţiuni ostile. Downing Street a anunţat că trei miliarde de lire sterline vor fi acordate pentru susţinerea parteneriatului AUKUS, iar 1,9 miliarde de lire pentru achiziţii de armament, în contextul scăderii stocurilor din cauza aprovizionării Ucrainei. "Investim mai mult în forţele noastre armate în următorii ani (...) Facem investiţii în apărare, pentru că eu cred că lumea a devenit mai volatilă", a argumentat Rishi Sunak.
Acordul AUKUS, condamnat de Moscova și Beijing
Însă Rusia şi China au condamnat vehement planurile Statelor Unite, Marii Britanii şi Australiei.
"Planul SUA de a vinde Australiei cinci submarine nucleare ridică multe semne de întrebare legate de neproliferare. Este necesară transparenţă şi trebuie formulate răspunsuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, citat de agenţia ANSA. "Naţiunile anglo-saxone construiesc structuri şi blocuri militare precum AUKUS, avansând cu infrastructura NATO în Asia şi generând ani de confruntări", a afirmat, la rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
"Parteneriatul AUKUS s-a născut dintr-o mentalitate specifică Războiului Rece şi va stimula cursa înarmării, va sabota sistemul internaţional de neproliferare nucleară şi va afecta pacea şi stabilitatea pe plan regional", a acuzat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.