Ciclonul mediteranean face ravagii și în Serbia. A fost declarată stare de urgență din cauza inundațiilor
Ciclonul meditreanean care loveşte la noi face ravagii şi la vecini. În Serbia şi Bosnia, autorităţile au declarat stare de urgenţă din cauza inundaţiilor. Râurile au distrus drumuri şi poduri şi au lăsat zeci de localităţi izolate.
De Redactia Observator la 18.06.2023, 12:30Podul ce leaga două localităţi din sud-vestul Serbiei s-a prăbuşit cu un zgomot asurzitor, în această dimineaţă, după zile întregi de ploi torenţiale şi inundaţii. Acum, oamenii de pe cele două maluri se uită neputincioşi unii la ceilalţi. Podul era cea mai scurtă cale de acces dintre cele două sate.
1.300 de salvatori şi 22 de ambarcaţiuni au fost mobilizate pentru a evacua zeci de persoane aflate în zone de risc. Doar în centrul Serbiei, autorităţile au salvat din calea apelor cel puţin 34 de oameni.
Zeci de râuri s-au revărsat şi au inundat drumurile din Serbia. Multe străzi au fost complet distruse de ape
Râurile s-au revărsat şi în estul Bosniei, acolo unde oamenii au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele
Apele au provocat o alunecare de teren care a blocat un drum în apropierea orașului Srebreniţa. Inundaţiile ameninţă şi capitala Sarajevo.