Cine este Abu Mohammed al-Golani, teroristul care a ucis zeci de soldaţi americani ar putea conduce Siria
Liderul aşa-numiţilor "rebeli sirieni" Abu Mohammed al-Golani (scris şi al-Jawlani/Jolani) este un jihadist reinventat, născut în Arabia Saudită din părinţi sirieni, membru în grupări teroriste precum al-Qaeda din Iraq, Statul Islamic şi Frontul al-Nusra. A plecat din Siria în Irak în 2003 pentru a se alătura Al Qaeda și a lupta împotriva americanilor iar din 2015 a condus practic regiunea siriană Idlib, ca lider al grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS) pe care SUA o consideră teroristă.
De Redactia Observator la 09.12.2024, 17:27- Filmul tragediei din Vâlcea, unde o şoferiţă de 23 de ani, tatăl şi nepoţelul de 5 ani au plonjat cu maşina în râul Olt. DETALII la Observator 13:00
- Cum putem reduce dobânda unui credit. La ce să fim atenţi atunci când ne împrumutăm
Abu Mohammed al-Golani sau pe numele său real Ahmed al-Sharaa este un sirian de 42 de ani, liderul grupării militante islamiste, Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care a condus facțiunile rebele siriene poziţionate împotriva lui Bashar al-Assad. De ani de zile încearcă să-şi refacă imaginea publică, renunțând la vechile legături cu Al-Qaeda și înfățișându-se ca un campion al pluralismului și al toleranței, relatează AP. Când a intrat duminică în Damasc, în spatele luptătorilor săi învingători, a renunțat chiar și la numele de război, Abu Mohammed al-Golani, pentru numele său adevărat, Ahmad al-Sharaa.
A făcut parte din efortul lui al-Golani de a-și consolida legitimitatea. Al-Sharaa este considerat terorist de către Statele Unite, la fel şi gruparea al cărei lider este, HTS, devenită acum un jucător important în guvernarea Siriei după căderea regimului lui Bashar al-Assad. Majoritatea membrilor HTS, tradusă din arabă drept "Organizația pentru Eliberarea Levantului" sau "Comitetul pentru Eliberarea Levantului" sunt consideraţi jihadiști.
Analistul american Brandon J. Weichert atrage atenţia că cel mai probabil Abu Mohammad al-Jolani a ucis şi mutilat zeci soldaţi americani în Irak între 2003 şi 2006. Transformarea lui al-Golani nu este recentă, a fost cultivată cu atenție de-a lungul anilor, nu doar prin declarații publice și interviuri în presa internațională, ci și prin înfăţişarea sa. A renunţat la hainele tradiționale de militant jihadist, adoptând în ultimii ani o garderobă mai occidentală. În timp ce a condus ofensiva recentă a rebelilor sirieni era îmbrăcat în echipament militar clasic.
Cine este Abu Mohammed al-Golani
- Israelul susţine că a lovit mai multe depozite de arme chimice din Siria
- Colecția de mașini ca-n filme a lui Assad, descoperită într-un garaj de lângă palatul său din Damasc
- Putin i-a acordat azil politic în Rusia lui Bashar al-Assad, lasă de înţeles Kremlinul
- Bazele ruseşti din Siria nu au fost invadate de rebeli. Steagul opoziţiei, arborat pe Ambasada Siriei de la Moscova...
Într-un interviu pentru PBS din 2021, Abu Mohammed al-Golani a dezvăluit că s-a născut în 1982 în Arabia Saudită, unde tatăl său a lucrat ca inginer petrolier până în 1989, când familia s-a întors în Siria. A crescut în cartierul Mezzeh din Damasc. Călătoria lui al-Golani ca jihadist a început în Irak prin gruparea al-Qaeda din Irak și, şi a continuat mai târziu cu Statul Islamic (Statul Islamic din Irak și Levant sau Statul Islamic din Irak și Siria, abreviat IS, SI, ISIL și ISIS)
După invadarea Iraqului în 2003 de către coaliţia condusă de SUA, al-Golani s-a alăturat luptătorilor străini din Irak. În 2005, a fost închis la Camp Bucca, o închisoare dintr-o bază SUA din Irak, care a devenit "locul de naștere al ISIS". Acolo al-Golani și-a consolidat afilierea jihadistă și ulterior avea să-i fie prezentat lui Abu Bakr al-Baghdadi, cel care urma să ajungă liderul ISIS. În 2011, Baghdadi l-a trimis pe al-Golani cu bani în Siria pentru a înființa Frontul al-Nusra, o facțiune care avea legături ascunse cu ISIS. În 2012, Nusra era deja o grupare militantă proeminentă siriană, dar care îşi ascundea legăturile cu ISIS și Al-Qaeda.
Tensiunile au apărut în 2013, când gruparea lui Abu Bakr al-Baghdadi din Irak a declarat unilateral fuziunea celor două grupuri (ISI și Nusra), creând Statul Islamic din Irak și Levant (ISIL sau ISIS) și dezvăluind public pentru prima dată legăturile dintre ele. Abu Mohammed al-Golani nu a fost de acord, deoacere a vrut să distanțeze Frontul al-Nusra de tacticile violente ale ISIS, ceea ce a dus la o scindare. Ca răspuns a jurat loialitate față de al-Qaida, transformând Frontul al-Nusra în filiala siriană a al-Qaida. Încă de la început, obiectivul său era să câștige sprijin în Siria, subliniind o abordare mai pragmatică a jihadului, comentează BBC.
În aprilie 2013, Frontul al-Nusra a devenit afiliat al-Qaida, punând gruparea în opoziţie cu ISIS. Al-Golani ar fi încercat astfel să mențină sprijinul local, evitând înstrăinarea sirienilor și a facțiunilor rebele, dar afilierea la al-Qaeda nu l-a ajutat mult în acest efort, scrie BBC.
A devenit o provocare şi mai mare în 2015, când al-Nusra și alte facțiuni au cucerit provincia Idlib şi au fost forțate să coopereze. În 2016, al-Golani a rupt legăturile cu al-Qaeda, rebranduind gruparea Jabhat Fatah al-Sham și în 2017 Hayat Tahrir al-Sham (HTS). Deși numită superficială, despărțirea a scos la iveală diviziuni mai profunde. Al-Qaeda l-a acuzat pe al-Golani de trădare, ceea ce a dus la dezertări din HTS și la formarea grupării Hurras al-Din, un alt afiliat al-Qaeda în Siria, zdrobit de HTS în 2020. Membrii Hurras al-Din au rămas totuşi prezenți moderat în regiune.
HTS a vizat membrii ISIS și luptători străini din Idlib, demontându-le rețelele și forțând mulţi luptători la programe de "deradicalizare". Aceste acţiuni, justificate ca eforturi de a unifica forțele militante și de a reduce luptele interne, au semnalat strategia lui al-Golani de a poziționa HTS ca forță dominantă și viabilă din punct de vedere politic în Siria.
HTS este considerată de ONU şi SUA drept organizație teroristă
În ciuda opoziţiei faţă de al-Qaeda și a schimbărilor de nume, HTS este considerată de ONU, SUA, Marea Britanie și alte țări drept o organizație teroristă. SUA au oferit chiar o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre locul unde se află Abu Mohammed al-Golani. Occidentul crede că despărțirea HTS de al-Qaeda este doar de fațadă.
Sub Mohammed al-Golani, HTS a devenit o forță dominantă în Idlib, cea mai mare fortăreață rebelă din nord-vestul Siriei, unde se află aproximativ patru milioane de oameni, mulți strămuțiți din alte provincii siriene. Pentru a răspunde preocupărilor legate de guvernarea regiunii, HTS a înființat în 2017 un front civil, așa-numitul "Guvern de Salvare al Siriei", ca braț politic și administrativ. Acesta a funcționat ca un stat, cu un prim-ministru, ministere și departamente locale care supravegheau sectoare precum educația, sănătatea și reconstrucția, menținând în același timp un consiliu religios care are la bază Sharia sau legea islamică.
Pentru a-și schimba imaginea, al-Golani s-a implicat activ cu localnicii, vizitând tabere, participând la evenimente și la eforturile de ajutor, în special după cutremurele din 2023. HTS a vrut practic să arate că poate guverna Siria. Al-Golani și-a propus să prezinte Idlib ca pe un model de succes sub conducerea HTS, sporind atât legitimitatea grupării sale, cât și propriile aspirații politice. Când talibanii au revenit la putere în 2021 în Afganistan, HTS i-a lăudat, numindu-i o inspirație și un model pentru echilibrul eficient între eforturile jihadiste şi aspirațiile politice, inclusiv pentru compromisurile tactice pentru a-și atinge obiectivele.
Dar în acelaşi timp HTS a zdrobit și marginalizat alte facțiuni militante, atât jihadiști, cât și rebeli, în efortul său de a-și consolida puterea și de a domina în Siria. Anul trecut, Mohammed al-Golani s-a confruntat cu proteste în Idlib atât din partea islamiștilor radicali, cât și a activiștilor sirieni. Opozanţii au comparat guvernarea luicu cea a lui Bashar al-Assad, acuzând HTS de autoritarism, suprimarea disidenţilor și reducerea la tăcere a criticilor. Protestatarii au condamnat forțele de securitate ale HTS, comparându-le cu loialiștii lui Assad.
Chiar și în timpul ofensivei declanşate pe 27 noiembrie, activiștii au cerut cu insistență eliberararea indivizilor închiși pe nedrept în Idlib. Ca răspuns la aceste critici, HTS a inițiat mai multe reforme în ultimul an, dar ele au fost criticate ca fiind măsuri de imagine pentru a limita protestele. Succesul grupării HTS în unirea rebelilor și cucerirea întregii Sirii în mai puțin de două săptămâni a întărit poziția lui al-Golani şi a calmat criticile dure și acuzațiile de oportunism.
Sirienilor, inclusiv minorităților, le-a promis siguranță; vecinilor precum Rusia le-a promis relații pașnice. Mohammed al-Golani a asigurat chiar Moscova că bazele sale siriene nu vor fi asaltate dacă atacurile vor înceta. Această schimbare reflectă strategia "jihadului moderat" care pune accent pe pragmatism în detrimentul ideologiei rigide, consideră BBC.
Abordarea lui al-Golani ar putea semnala declinul mișcărilor jihadiste globale precum ISIS și Al-Qaeda iar traiectoria lui ar putea inspira şi alte grupări să se adapteze, marcând fie o nouă eră a jihadismului localizat, flexibil din punct de vedere politic, fie doar o divergență temporară de la calea tradițională pentru câștiguri politice și teritoriale, concluzionează BBC.