Antena LIVE

Comandantul forţelor ucrainene a donat armatei 1 milion de dolari: moştenise banii de la un american

Comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a moştenit recent 1 milion de dolari din partea unui american de origine ucraineană, donând întreaga sumă armatei ţării sale, care în aceste zile luptă împotriva trupelor invadatoare ruse, relatează miercuri Ukrainska Pravda, citată de Agerpres.

De la 25.01.2023, 13:37
Profimedia

Prima care a relatat despre gestul comandantului ucrainean a fost publicaţia americană The New York Times. Conform testamentului lăsat de cetăţeanul american de origine ucraineană Gregory Stepanets din 15 noiembrie 2022, Zalujnîi este beneficiarul a 1 milion de dolari din moştenirea acestuia. Familia lui Stepanets, fost disident sovietic, care din 1988 a lucrat la Microsoft din Redmond (SUA), a confirmat informaţia.

În ianuarie, generalul Zalujnîi a trimis toţi banii primiţi într-un cont special al Băncii Naţionale a Ucrainei în fondul creat special pentru nevoile armatei, fapt confirmat de notificarea SWIFT a băncii din 5 ianuarie 2023.

"Mi-am dedicat întreaga viaţă forţelor armate. Şi nu am avut nicio îndoială cu privire la ce eram obligat să fac cu această moştenire. Ultima voinţă a lui pan Gregory, evident, a fost să sprijine armata ucraineană în persoana mea. Sunt recunoscător tuturor celor care ajută armata ucraineană. Şi sunt recunoscător familiei mele pentru înţelegere", a declarat Valeri Zalujnîi, citat de Ukrainska Pravda.

Conform media ucrainene, Gregory Stepanets, născut în 1938 la Vinniţa (centru), care a putut să părăsească URSS de abia după venirea lui Mihail Gorbaciov la putere, a lăsat câte 1 milion de dolari pentru două universităţi din Ucraina, iar un alt milion de dolari armatei israeliene Tsahal.

Ți-a plăcut acest articol?

armata conflict rusia ucraina dolari mostenire ucraina
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Cât detergent se pune în mașina de spălat, de fapt. Greșeala pe care multe...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Medicul Vlad Ciurea spune ce greșeală fac corporatiștii în privința...
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024