Compania Delta a închiriat un avion Airbus A330 doar pentru a aduce din Europa în SUA 1.000 de bagaje blocate
Bagajele pierdute pe aeroport devin un motiv recurent al "imnului" verii 2022. Confuziile şi întârzierile survenite le dau mari bătăi de cap călătorilor, care în loc să-şi vadă de treburile lor ori să se relaxeze în vacanţa mult-aşteptată se roagă să-şi primească lucrurile cât mai repede, în stare bună. În ultimele câteva luni, companiile aeriene s-au confruntat cu probleme în acest sens, făcând eforturi să depisteze şi să livreze genţile de voiaj proprietarilor de drept. Sute de bagaje au ajuns cu întârziere sau chiar deloc, relatează Business Insider.
De Redactia Observator la 14.07.2022, 19:57În mijlocul frustrărilor şi al haosului creat, conducerea Delta Air Lines susţine că lucrează din greu pentru a rezolva aceste situaţii. Luni, compania aeriană a decis ca o aeronavă Airbus A330 să opereze un zbor special, de la Londra la Detroit, pentru a livra pasagerilor 1.000 de bagaje întârziate.
Avion plin cu bagaje, trimis de la Londra în SUA
"Angajaţii Delta au găsit o soluţie creativă pentru a transporta bagajele respective, rămase pe Aeroportul Heathrow din Londra pe 11 iulie, după ce o cursă a fost anulată din cauza restricţionării numărului de pasageri admis la îmbarcare", a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Odată ajunse în Detroit, genţile au fost livrate proprietarilor, care fuseseră redistribuiţi în alte avioane după modificarea programului iniţial de zbor. Bagajele au fost încărcate în cală, nu în zona rezervată pasagerilor.
În SUA, companiile aeriene au pierdut, deteriorat sau rătăcit temporar aproape 220.000 de bagaje doar în luna aprilie, cu 135% mai mult față de evenimentele similare înregistrate în aceeași lună a anului 2021, se arată într-un raport al Ministerului american al Transporturilor. Dintre cele trei mari companii din Statele Unite, American Airlines a gestionat cel mai rău problema, fiind raportate aproximativ 65.000 de astfel de incidente. Delta este pe locul 2, cu 45.000 de bagaje pierdute, distruse ori întârziate, în timp ce United Airlines se clasează a treia, cu mai puţin de 30.000 de evenimente neplăcute pentru pasageri.
- Călătoria cu avionul a devenit o loterie în 2022. Şansele ca un zbor să fie anulat sunt de 2,5 ori mai mari...
- Companie aeriană, dată în judecată de o femeie în scaun cu rotile. A fost la un pas de moarte după ce nu a fost...
- Problemă tehnică pe Otopeni, rezolvată româneşte. Angajaţii au pus în mişcare banda de bagaje cu propriile...
Probleme în aeroporturile din toată lumea
Aeroporturile și companiile aeriene europene întâmpină, de asemenea, dificultăţi când vine vorba să livreze bagajele la timp. După o săptămână de aşteptare după bagajul său, un pasager care se întorsese acasă din Australia a decis să rezolve singur problema. Şi-a cumpărat un bilet ieftin de avion, doar ca să poată intra în zona restricționată a aeroportului din Dublin unde erau depozitate bagajele pierdute. Un alt pasager a așteptat mai bine de 25 de zile un bagaj pierdut. Geanta, care conținea medicamente importante, a ajuns la Munchen, Atena și Veneția, dar tot nu a ajuns la proprietar.