Concediul de maternitate, mai scurt în Franţa. Emmanuel Macron anunţă un "concediu de naştere", de 6 luni, mai bine plătit, pentru ambii părinţi
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat aseară, în cadrul unei conferinţe de presă, o nouă iniţiativă pentru părinţii francezi. Este vorba despre un concediu de maternitate, de şase luni, mult mai bine plătit. Este o măsură care luptă împotriva scăderii natalităţii în Franţa. În aceeaşi conferinţă, liderul francez a regretat că nu a evidenţiat mai mult ideea că vocile femeilor contează în societate.
De Redactia Observator la 17.01.2024, 08:51Guvernul francez vrea să înlocuiască concediul parental actual cu ”un concediu de naştere”, cu scopul de a lupta astfel împotriva scăderii natalităţii, relatează AFP.
"Concediul de naştere" vizează ambii părinţi
Este vorba despre un ”concediu mai bine plătit, mai scurt decât concediul parental actual., care poate dura până la trei ani şi care îndepărtează multe femei de piaţa muncii”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, între altele, preşedintele francez Emmanuel Macron, scrie news.ro.
”El le va permite celor doi părinţi să se afle alături de copilul lor timp de şase luni, dacă vor”, a precizat şeful statului.
- Doi medici, la 200 de pacienţi. Situaţia este disperată la UPU Deva, iar medicii cer Guvernului să deblocheze...
- Taxați dacă își iau concediu medical. Ce salariu vor mai primi angajații care iau 3.000 de lei
- Salariații care își iau concediu medical în 2024 vor plăti un impozit de 10%. Categoriile scutite de la noua...
El consideră că actualul concediu ”creează multă nelinişte, pentru că este extrem de puţin şi prost remunerat” şi creează astfel ”sitiuaţii imposibile”.
Potrivit Palatului Élysée, ideea este de a ”debloca frânele economice şi sociale din calea dorinţei de a avea copii”.
Ministrul Solidarităţii Aurore Bergé promitea în noiembrie introducerea - în 2025 - a acestuo ”nou drept” al familiilor.
Ea anunţa atunci că acest concediu ”ar putea coexista” cu actualul concediu parental, remunerat în prezent cu 429 de euro pe lună.
Ea dădea asigurări că cei doi părinţi ar putea ”să-l ia în acelaşi timp sau unul după altul, cu normă întreagă sau cu jumătate de normă”.