Concertul-test cu 5000 de oameni de la Barcelona de luna trecută este “un succes”. Niciun semn de răspândire Covid între participanți
Cercetătorii spanioli consideră concertul-test cu 5000 de oameni de la Barcelona de luna trecută “un succes”. Spun că nu există niciun semn de răspândire de Covid-19 între participanți.
De Redactia Observator la 27.04.2021, 18:54Cercetătorii din Spania nu au găsit „niciun semn” de niveluri ridicate de infecție în rândul persoanelor care au participat la un concert cu 5000 de persoane luna trecută. Șase persoane au fost testate pozitiv la 14 zile de la participarea la concertul din Barcelona, dar incidența a fost mai mică decât cea observată la populația generală, relatează BBC.
Aproximativ 5.000 de fani au participat la concertul experiment după ce în prealabil toți au fost testați negativ la coronavirus. Participanții au purtat măști, dar nu trebuiau să se distanțeze social.
Dintre cele șase persoane care au fost depistate apoi cu coronavirus, patru dintre ele au fost infectate în altă parte, nu la evenimentul în sine, au concluzionat cercetătorii.
"Nu există niciun semn care să sugereze că în timpul evenimentului a avut loc o răspîndire a virusului", a declarat marți, la o conferință de presă, specialistul în boli infecțioase Josep Maria Llibre.
- Cel mai mare concert cu public, de la debutul pandemiei de coronavirus, a avut loc în Noua Zeelandă
- Cel mai mare concert cu public, de la debutul pandemiei de coronavirus, a avut loc în Noua Zeelandă
- Țara din Europa în care oamenii petrec ca și cum ar fi 2019. Un test pentru guvernanți și industria evenimentelor
Trupa implicată în experiment, Love of Lesbian, a mulțumit organizatorilor evenimentului și cercetătorilor. „Sperăm că de acum înainte, după aceste rezultate excelente, lumea culturală va fi ascultată așa cum merită să fie”, a scris formația pe Twitter.
Concertul a fost una dintre cele mai mari adunări din Europa de când a început pandemia și vine în timp ce țările din întreaga lume caută noi modalități de a organiza evenimente publice în siguranță. Un experiment similar de două zile a avut loc în Olanda în martie cu aproximativ 1.500 de persoane.