Conducta de petrol CPC, prin care curge 1% din țițeiul mondial, va fi redeschisă. Decizia a fost luată de magistrații ruși
Un tribunal din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei a anulat luni o decizie anterioară a unui tribunal din Novorossiisk, potrivit căreia Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan în Marea Neagră via Rusia, trebuie să-şi oprească activitatea pentru 30 de zile, transmite Reuters.
De Redactia Observator la 11.07.2022, 20:15- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În schimb, tribunalul din Krasnodar a decis că CPC trebuie să plătească o amendă de 200.000 de ruble (3.300 de dolari).
La rândul său, compania petrolieră Tengizchevroil, operatorului câmpului petrolifer Tengiz, cel mai mare din Kazahstan, a precizat că livrările de petrol via conducta CPC nu au fost întrerupte, transmite AGERPRES.
Săptămâna trecută, CPC, prin care trece aproximativ 1% din petrolul mondial, a precizat că decizia de suspendare a operaţiunilor are legătură cu documentaţia referitoare la o scurgere de petrol. De asemenea, Caspian Pipeline Consortium a precizat atunci că a formulat un recurs la tribunalul din oraşul rus Novorossiisk prin care cere ca punerea în aplicare a deciziei anterioare să fie suspendată, în ideea de a evita o oprire care ar avea consecinţe irevocabile pentru echipamentele conductei.
SUA au impus sancţiuni asupra petrolului rusesc, dar au apreciat că livrările de petrol din Kazahstan via teritoriul Rusiei ar trebui să nu sufere întreruperi. La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să se elibereze de dependenţa de combustibili fosili din Rusia până în 2027.