Confruntare sângeroasă între poliţie şi traficanţi, în Mexic. Zece dintre membrii grupării criminale au fost ucişi de trupele speciale
Zece membri ai unei grupări criminale din Mexic şi-au pierdut viaţa într-o înfruntare cu forţele de securitate, nu departe de capitala ţării.
De Redactia Observator la 15.06.2022, 08:50Poliţiştii au ripostat după ce au fost atacaţi cu focuri de armă în cursul unei operaţiuni împotriva organizaţiei criminale care controlează o mare parte din împrejurimile capitalei. Agresorii erau numeroşi şi bine înarmaţi, dar oamenii legii au reuşit să-i învingă. Trei poliţişti au fost răniţi iar şapte răufăcători, care au supravieţuit confruntării, au fost arestaţi. Rata criminalităţii a crescut în Mexic în mandatul actualului preşedinte, care a pus accentul pe negocieri şi nu pe represiune în lupta cu grupările criminale.