Antena LIVE

Coreea de Nord se laudă: Phenianul susţine că poate "cutremura lumea" prin testarea unor rachete ce pot lovi SUA

Coreea de Nord s-a lăudat marţi că este una dintre puţinele ţări ale lumii dotate cu arme nucleare şi cu rachete avansate şi singura care se împotriveşte Statelor Unite, "cutremurând lumea" prin testele cu rachete efectuate, relatează Reuters, citat de Agerpres.

De la 09.02.2022, 10:44
Profimedia

Luna ianuarie a fost una record în privinţa acestor teste, fiind înregistrate cel puţin şapte astfel de teste şi nouă rachete lansate, inclusiv un nou tip de ''rachetă hipersonică'' ce poate efectua manevre la viteze ridicate. În cadrul acestor teste recente a fost lansată prima dată după anul 2017 o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiunea Hwasong-12, capabilă să lovească teritorii americane în Oceanul Pacific.

''În lumea de azi în care multe ţări irosesc timpul tratând cu SUA cu supunere şi obedienţă oarbă, există o singură ţară pe această planetă care poate cutremura lumea prin lansarea unei rachete ce are în raza sa de acţiune teritoriul american'', notează într-o declaraţie Ministerul de Externe nord-coreean.

Statele Unite au cerut luni Coreei de Nord să renunţe la finanţarea programului nuclear

Seria de teste efectuate de la începutul acestui an reprezintă ''succese remarcabile'' care consolidează capacitatea de descurajare a Coreei de Nord, se arată în aceeaşi declaraţie. Aceasta menţionează racheta balistică intercontinentală (ICBM) Hwasong-15, testată o singură dată în 2017 şi care are cea mai mare rază de acţiune dintre rachetele dezvoltate până în prezent de Coreea de Nord, estimându-se că ea ar putea purta o încărcătură nucleară oriunde deasupra teritoriului SUA, precum şi racheta Hwasong-12, despre care Phenianul a susţinut mai demult că ar putea atinge insula americană Guam din Pacific.

Pe acelaşi subiect

Discuţiile menite să convingă Phenianul să renunţe la arsenalul său nuclear sau să-l limiteze în schimbul relaxării sancţiunilor sunt în impas din 2019. Statele Unite au cerut luni Coreei de Nord să renunţe la finanţarea programului nuclear şi a celui de rachete balistice şi să dea în schimb prioritate nevoilor populaţiei sale.

Oficiali americani şi sud-coreeni se tem că lansarea unei rachete Hwasong-12 pe 30 ianuarie ar putea fi un pas către reluarea de către Phenian a testelor nucleare sau a celor cu rachete balistice intercontinentale. Coreea de Nord nu a mai lansat din anul 2017 o rachetă balistică intercontinentală. Un think-tank din Washington a anunţat luni că a identificat o bază militară nord-coreeană din apropierea graniţei cu China unde ar putea fi amplasate rachete balistice intercontinentale.

Ți-a plăcut acest articol?

coreea de nord rachete phenian statele unite sua usa
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024