Antena LIVE

Curs valutar

Cratere masive apar în tundra siberiană, iar cercetătorii cred că au legătură cu schimbările climatice

Cratere masive apar în ultimii ani în tundra siberiană, iar unii cercetători le pun pe seama schimbărilor climatice cu care se confruntă planeta.

De la 04.09.2020, 15:02
WhatsApp
Galerie (3)
Cratere masive apar în tundra siberiană, iar cercetătorii cred că au legătură cu schimbările climatice Profimedia Images

Recent, o echipă de televiziune din Rusia a descoperit un nou crater masiv format în tundra siberiană, în timpul unui zbor cu elicopterul, despre care se crede că ar avea peste 30 de metri adâncime și un diametru de 20 de metri.

Oamenii de știință nu știu cu exactitate cum s-a format acest nou crater, al nouălea descoperit în regiune, din 2013 și până acum.

Principala teorie luată în calcul de cercetători este legată de explozia unei acumulări de gaz metan, având în vedere temperaturile tot mai ridicate din regiune, scrie CNN.

„În acest moment, nu există o singură teorie acceptată cu privire la modul în care se formează aceste fenomene complexe”, a declarat Evgeny Chuvilin, cercetător principal la Centrul de Recuperare a Hidrocarburilor de la Institutul de Știință și Tehnologie Skolkovo, care a vizitat noul crater pentru a-i studia caracteristicile.

"Este posibil să se formeze în ani de zile, dar este greu de estimat numărul lor. Deoarece craterele apar de obicei în zone nelocuite din Arctica, nu există adesea nimeni care să le vadă și să le raporteze", a spus Chuvilin.

„Chiar și acum, craterele sunt găsite în mare parte accidental, în timpul zborurilor de rutină, cu caracter neștiințific, cu elicopterul sau de către păstorii și vânătorii de reni”, a mai spus el.

Permafrostul, care ocupă două treimi din teritoriul Rusiei, este un rezervor natural imens de metan, un gaz cu un puternic efect de seră, iar verile calde din ultimii ani, inclusiv din 2020, ar juca un rol în crearea acestor cratere.

Chuvilin și echipa sa se numără printre puținii oameni de știință care au pătruns în interiorul unui astfel de crater pentru a aduna probe despre ce anume l-a format. Misiunea este extrem de dificilă și necesită unelte speciale de cățărat. Mai mult, echipele de cercetători sunt presate de timp căci craterele se transformă în lacuri în aproximativ doi ani de la formare.

"Problema principală cu aceste cratere este cât de repede se formează, geologic vorbid, și în cât timp se transformă în lacuri. Fiecare nou crater duce la noi cercetări și descoperiri", a spus Chuvilin.

Citește și:
 Ce este agentul neurotoxic Novichok, folosit la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi
Rusia a publicat noi imagini cu momentul în care explodează "Bomba Țarului" (Video)
Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

rusia schimbari climatice
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025