„Cred că s-a spus totul”. Tatăl de 29 de ani, care şi-a ucis fiicele de 9 luni şi 2 ani, imediat după Crăciun, condamnat la 20 de ani de închisoare, în Austria
O crimă teribilă îngrozea comunitatea din Tirol, Austria: Un tată de 29 de ani îşi ucidea fiicele de 9 luni şi 2 ani, la doar trei zile după Crăciun. În faţa Tribunalul Regional din Innsbruck, bărbatul a pledat vinovat, iar verdictul a fost dat imediat: 20 de ani de închisoare. Decizia nu este însă definitivă.
De Monica Palade la 28.07.2021, 13:28Mai întâi, tatăl şi-a strangulat fiicele, după care a le-a sufocat cu o pernă. Copilele au fost găsite de o mătuşă în camera lor. La rândul său, criminalul a încercat să îşi ia viaţa în cadă, fiind găsit în stare foarte gravă de poliţişti.
Şi-a revenit, iar mai târziu le-a povestit anchetatorilor cum s-au desfăşurat faptele. Katja Tersch, șefa Oficiului de Stat pentru Investigații Criminale din Tirol, susţine că acesta arăta „normal” în timpul anchetei și nu existau indicii ale unei boli mintale.
„Cred că s-a spus totul”
Tatăl fără inimă şi-a premeditat crima. A aşteptat să treacă sărbătoarea Crăciuniului şi soţia sa să se întoarcă la muncă. Vieţile celor două fetiţă au fost luate pe 28 decembrie 2020, la trei zile după ce l-au întâlnit pe Moş Crăciun.
- Un tată şi-a ucis fiica de 17 ani, ca să ascundă că a abuzat-o. Trupul adolescentei nu a fost găsit nici la un...
- Adolescenta ucisă de tată în Anglia se temea pentru viaţa sa, după ce l-a acuzat că a abuzat-o. Pasaje...
- "Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut...
Ce l-a determinat însă să recurgă la această faptă? Bărbatul, tâmplar de meserie, suferise o epuizare fizică şi psihică, fiind suprasolicitat la locul de muncă, dar şi în timpul liber și familia sa. Începând cu noiembrie, el a planificat, prin urmare, să se sinucidă pe el și pe copii pentru a-și scuti soția de povara de a se ocupa doar ea de toate.
În faţa instanţei, unde a pledat vinovat, bărbatul nu a spus decât: „Cred că s-a spus totul”.