Crimă pasională în Germania
Un român este autorul unei crime care a îngrozit Germania. Bărbatul de 32 de ani şi-a atacat fosta iubită cu un cuţit, în faţa unui supermarket şi a înjunghiat-o de mai multe ori, sub ochii trecătorilor
De Redactia Observator la 07.06.2015, 19:53Un român este autorul unei crime care a îngrozit Germania. Bărbatul de 32 de ani şi-a atacat fosta iubită cu un cuţit, în faţa unui supermarket şi a înjunghiat-o de mai multe ori, sub ochii trecătorilor
Au urmat zeci de minute tensionate, până când poliţiştii nemţi l-au imobilizat pe bărbat.
Chemaţi de martorii îngroziţi, poliţişti dar şi medici au intervenit la supermarketul din Brandenburg, unde a fost comisă crima. Oamenii spun că ucigaşul a avut o dispută aprinsă cu fosta lui iubită, o româncă de 26 de ani.
Tânăra, mamă a doi copii, vindea ziare în faţa supermarketului. Cearta dintre cei doi a degenerat, iar individul a atacat-o pe femeie cu un cuţit de bucătărie. A lovit-o până s-a prăbuşit. Martorii spun că bărbatul a avut apoi o conversaţie aprinsă, la telefon şi că a mai lovit, de câteva ori, trupul femeii.
Câţiva muncitori în construcţii, care lucrau la supermarket, au vrut să intervină, dar românul a reacţionat extrem de violent, iar când au ajuns poliţiştii a ameninţat că se sinucide. Cu greu, a fost dezarmat şi arestat. Românca nu a putut fi salvată de medici. Trupul femeii prezenta numeroase răni, inclusiv în zona gâtului.
Ucigaşul e în arest şi urmează să fie judecat.