Se destramă unitatea europeană? Croația, țară Schengen, se apropie de retorica Moscovei. Austria și Ungaria nu vor mai trimite arme în Ucraina, dar vor ajuta refugiații
Belarusul e tot mai aproape să intre în război alături de Rusia. În acelaşi timp, Volodimir Zelenski încă primeşte refuzuri la solicitarea pentru avioane de luptă. Cel mai recent, din partea Marii Britanii, care spune că nu e practic să ofere aceste aparate Ucrainei, pentru că sunt extrem de sofisticate. Franţa, care, la rândul ei, nu trimite avioane de luptă sau rachete cu rază lungă de acţiune a decis să ajute Kievul cu încă 12 obuziere Caesar. Vineri, la aproape un an de la începutul războiului, va avea loc un summit Ucraina-UE în Kiev.
De Redactia Observator la 01.02.2023, 07:53Ucrainenii nu sunt dispuşi să renunţe la oraşul Bahmut şi folosesc cu succes aparatură modernă primită din partea Uniunii Europene şi NATO. Astfel, trupele Kievului au reuşit să distrugă un post de control al ruşilor, pe care l-au localizat cu ajutorul dronelor. Lovitura a fost cumplită, pentru că soldaţii Moscovei erau cantonaţi lângă un depozit cu muniţii. Singurii supravieţuitori au fugit cu o motocicletă furată, fără să-i mai intereseze că lasă în urmă posibili camarazi răniţi.
De la Moscova, situaţia de pe câmpul de luptă se vede total diferit.
Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: Până la 50 de militari ucraineni au fost ucişi, o baterie artilerie autopropulsată CAESAR de fabricație franceză a fost distrusă, dar şi un sistem de artilerie M-777 fabricat în SUA și un obuzier Msta-B.
Kremlinul este deranjat, mai nou, de faptul că ţările baltice, cu Lituania în frunte, cer ţărilor Uniunii Europene să trimită Ucrainei atât avioane de luptă, cât şi rachete cu rază lungă de acţiune. Nu sunt singurele state luate în vizor de Moscova.
- Rusia lansează zeci de bombardamente zilnic: un obuz a căzut în mijlocul civilor din Bahmut care aşteptau să fie...
- Răsturnare de situaţie. Economia Rusiei ar urma să crească în ciuda sancţiunilor occidentale; risc de recesiune...
- Voluntari francezi luptă alături de ruși în Donbas, anunță șeful spionajului rus. Serghei Narîşkin s-a...
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin: Vedem o abordare foarte agresivă a reprezentanților țărilor baltice și ai Poloniei, care, evident, sunt gata să facă totul pentru a provoca o escaladare în continuare, probabil fără să se gândească la consecințe.
Polonia a intrat pe lista neagră, deşi oficialii de la Varşovia s-au pronunţat cât se poate de clar împotriva îndeplinirii celor mai recente cereri ale lui Volodimir Zelenski. Croaţia nu îşi doreşte nici cea mai mică implicare în războiul din Ucraina, pe motiv că nimeni nu poate învinge o super-putere precum Rusia. Iar asta este o mişcare surprinzătoare din partea unei ţări care tocmai a aderat la Spaţiul Schengen, dar şi la zona euro. Mai grav, Croaţia a început să se apropie de retorica Moscovei.
Croația se apropie de retorica Moscovei
Zoran Milanovic, președintele Croației: Tot timpul caut un plan rațional. Un plan rațional pentru mine nu înseamnă "atâta timp cât este nevoie". Cine plătește prețul? Europa îl plătește. America plătește cel mai puțin.
Sergei Lavrov, ministrul rus de Externe: Forțele noastre armate şi comandamentul operațiunii militare speciale iau toate măsurile necesare pentru a împiedica îndeplinirea planurilor occidentale.
Jens Stoltenberg, Secretar General NATO: Dacă președintele Putin câștigă în Ucraina, acest lucru ar transmite un mesaj că regimurile autoritare își pot atinge obiectivele prin forța brută. Asta e periculos.
Mesajul nu a impresionat Austria şi Ungaria, care - după o întâlnire la nivelul miniştrilor Apărării din cele două ţări - au anunţat că nu vor mai trimite armament Ucrainei, însă va acorda ajutor umanitar refugiaţilor de război. Volodimir Zelenschi are, totuşi, şi un motiv de bucurie: a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Pe aceeaşi listă cu liderul de la Kremlin se mai află Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, disidentul Alexei Navalnîi şi preşedintele Turciei, Recep Erdogan.
Summit crucial la Kiev
Vineri va fi organizat la Kiev un summit Ucraina-UE.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Finalizăm pregătirile prentru summit-ul Ucraina-UE organizat săptămâna aceasta. În esenţă, săptămâna aceasta va fi o săptămână a integrării europene în adevăratul sens al cuvântului. Pregătim, de asemenea, poziţiile ucrainene pentru negocierile cu reprezentanţii UE. Mai important, pregătim noi reforme în Ucraina. Reforme care vor schimba în multe feluri realitatea socială, legală şi politică, făcându-le mai umane, mai transparente, mai eficace.