Antena LIVE

Curs valutar

Cultivatorii de citrice, furioşi pe Trump! Preşedintele american a ridicat un embargo vechi de 16 ani

Preşedintele american Donald Trump a înfuriat fermierii americani de citrice, pentru că permite, începând de vineri, importurile de lămâi din Argentina – unul dintre cei mai mari producători ai acestor fructe din lume, după un embargo de 16 ani, relatează CNN Money.

De la 26.05.2017, 16:21
WhatsApp

Preşedintele american Donald Trump a înfuriat fermierii americani de citrice, pentru că permite, începând de vineri, importurile de lămâi din Argentina – unul dintre cei mai mari producători ai acestor fructe din lume, după un embargo de 16 ani, relatează CNN Money.

Embargoul a fost impus după ce cultivatorii americani de lămâi şi oamenii de ştiinţă au atras atenţia că lămâile din Argentina poartă boli ce reprezintă un risc pentru culturile americane.

Însă Departamentul american al Agriculturii a conchis în decembrie că fermierii argentinieni au rezolvat problemele şi că lămâile lor pot fi importate fără a prezenta vreun pericol.

Potrivit CNN Money, dosarul lămâilor argentiniene a început ca una dintre primele acţiuni protecţioniste ca preşedinte. La scurt timp după învestirea în funcţie, administraţia Trump a amânat pe 23 ianuarie, cu 60 de zile, decizia de a ridica embargoul pentru lămâile din Argentina.

Preşedintele Barack Obama a decis eliminarea restricţiilor după o întâlnire cu preşedintele Mauricio Macri, annul trecut. Cele două ţări au reluat relaţiile politice după ce regimul populist se distanţase de SUA.

Unii au perceput această amânare ca un exemplu al atitudinii sale dure în privinţa comerţului şi ca o garanţie pentru respectarea promisiunilor de campanie.

Însă Trump s-a răzgândit când preşedintele Macri a vizitat Statele Unite la sfârşitul lunii aprilie. “Vom avea o dispoziţie foarte favorabilă” faţă de lămâile argentiniene, a spus Trump pe 27 aprilie, când Macri a vizitat Casa Albă.

La scurt timp după vizită, Departamentul american al Agriculturii a anunţat că embargooul va fi ridicat pe 26 mai.

Fermierii americani sunt, însă, nemulţumiţi de decizie, spunând că slujbele şi culturile lor sunt în pericol, în condiţiile în care au crezut că Trump este de partea lor.

“Ceva ce am crezut că m rezolvat a fost reînviat”, s-a pâns Curt Holmes, preşedintele grupului de lobby California Citrus Mutual.

Holmes susţine că politica a ignorat concluziile oamenilor de ştiinţă şi că ridicarea embargoului pune locurile de muncă americane în pericol, fiindcă fermele americane nu pot să reprezinte o concurenţă pentru cel mai mare producător de lămâi din lume.

Holmes a dat în judecată Guvernul SUA pentru decizie.

California este principalul producător de lămâi din SUA, cu o industrie a citricelor de 3,3 miliarde de dolari. Aproximativ 22.000 de oameni lucrează în acest domeniu.

Holmes nu a precizat câţi americani şi-ar putea pierde locurile de muncă din cauza importurilor de lămâi argentiniene. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern donald trump presedinte sua cultivatori citrice embargo
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025