Cum a fost comemorată Ziua Independenței Ucrainei, după jumătate de an de război. Zelenski: "Lumea întreagă a aflat cine sunt ucrainenii"
Ucraina îşi sărbătoreşte Ziua Naţională sub ameninţarea bombardamentelor Rusiei. La Kiev şi în alte oraşe, festivităţile obişnuite au fost anulate, de teama unor atacuri brutale. 24 august marchează 31 de ani de independenţă faţă de Uniunea Sovietică. Dar sunt fix şase luni de când militarii Moscovei au invadat ţara vecină. Într-un interviu pe care l-a dat exclusiv pentru Observator, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a dat asigurări că şi alianţa va continua să-i fie aproape Ucrainei.
De Redactia Observator la 24.08.2022, 22:39În sunet de sirene antiaeriene şi sub ameninţarea trupelor invadatoare, Ucraina a marcat azi Ziua Independenţei faţă de Uniunea Sovietică. Sunt 31 de ani de atunci, însă, ca o ironie a sorţii, sărbătoarea de azi are loc cu trupele ruse pe pământ ucrainean. Sunt şase luni de când, din ordinul lui Vladimir Putin, a început invazia. Pe 24 februarie, la primele ore ale dimineţii din aer, de pe mare şi de pe uscat, ruşii bombardau zeci de ţinte din Ucraina.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: O nouă naţiune a apărut la 24 februarie la ora 4 a.m. Nu s-a născut, dar a renăscut. O naţiune care nu a plâns, nu a ţipat, nu s-a speriat. Nu a fugit, nu s-a predat şi nu a uitat. Şi lumea întreagă a aflat cine sunt ucrainenii şi ce este Ucraina.
Tehnică militară a armatei ruse, expusă pe principalul bulevard din Kiev
O parte din tehnica pierdută în luptă de ruşi a fost expusă azi pe principalul bulevard din Kiev: carcase de tancuri şi vehicule militare ruseşti, distruse în luptă.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 182 LIVE TEXT. "Cadoul" lui Joe Biden de Ziua Independenței Ucrainei - 3 miliarde de...
- Interviu exclusiv cu Mircea Geoană. Numărul 2 în NATO a făcut bilanțul primelor 6 luni de război: "Vom continua...
- Marele pariu al lui Putin: Cum speră Moscova să convingă Europa că armistițiul în condițiile rusești este...
Să fii independent înseamnă să gândeşti, să vorbeşti şi să faci ceea ce vrei. Chiar şi în timp de război şi asta face Ucraina acum.
Indiferent cât de dificil este, trebuie să ne trezim, să continuăm să muncim şi să facem ceva util în fiecare zi.
Această expoziţie este printre puţinele evenimente care au marcat Ziua Naţională. Festivităţile au fost anulate în multe din marile oraşe de teama că ruşi se vor folosi de ocazie pentru a lansa bombardamente asupra ţintelor civile. Occidentul şi-a arătat din nou sprijinul:
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: Sprijinim Ucraina pentru că este dreptul unei națiuni independente, conform Cartei Națiunilor Unite, ca o țară să se apere împotriva unui agresor. Nu suntem parte a acestui conflict și suntem extrem de atenți ca în paralel cu sprijinul pe care îl dăm pe termen scurt, mediu și lung Ucrainei să nu fim parte din acest conflict.
Mesaje de susținere pentru Ucraina au venit de la lideri din lumea întreagă, inclusiv din România
La Bruxelles, Ursula von Der Leyen, îmbrăcată în galben şi albastru, a participat la amplasarea unui steag imens al Ucrainei în cea mai mare piaţă din oraş.
În acelaşi timp, fântâna Manneken Pis a îmbrăcat în costum tradiţional ucrainean. În Marea Britanie, fanfara regală a intonat melodia câştigătoarea a Eurovision-ului: Stefania.
În cele şase luni de război, un bilanţ oficial vorbeste de aproximativ 6.000 de morţi numai în rândul civililor şi aproape 8.000 de răniţi. Alte 7 milioane de ucraineni au fugit în lume. Ce e mai rău însă nu a trecut. Urmează o iarnă grea pentru întreaga Europa, cu tensiuni nucleare şi preţuri uriaşe la energie.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Libertatea şi sistemul democratic în care toţi ne-am obişnuit să trăim vine şi cu costuri. Câteodată, când trebuie să-l aperi, asta implică sacrificii.
Statele Unite vor anunţa cel mai important pachet de ajutoare militare acordat până acum Ucrainei, în valoare de trei miliarde de dolari. Ajutor militar promit şi Germania, Norvegia şi Marea Britanie.