Antena LIVE

Curs valutar

Cum stă cu sănătatea "cel mai vaccinat" om din istorie. Germanul a fentat sistemul timp de 29 de luni, pe vremea pandemiei

217 doze de vaccin anti-COVID-19: un bărbat german a primit în mod deliberat acest număr record de injecţii şi nu a dezvoltat niciun efect secundar, potrivit cercetătorilor care au studiat cazul acestui pacient, care este probabil "cel mai vaccinat" om din istorie, informează AFP.

De la 06.03.2024, 15:32
WhatsApp
Cum stă cu sănătatea "cel mai vaccinat" om din istorie. Germanul a fentat sistemul timp de 29 de luni, pe vremea pandemiei Profimedia Images

Sistemul imunitar al germanului în vârstă de 62 de ani din Magdeburg, în centrul Germaniei - a cărui identitate nu a fost dezvăluită - funcţionează, de asemenea, perfect, au observat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Friedrich-Alexander din oraşele Erlangen şi Nurnberg într-un studiu publicat luni în revista medicală britanică The Lancet Infectious Diseases.

Cercetătorii au explicat că au aflat despre cazul său prin intermediul unor articole de presă din 2022.

În 2022, presa germană a relatat cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani din Magdeburg, suspectat că a primit aproape 90 de vaccinuri anti-COVID-19 pentru a colecta certificatele aferente şi a le vinde apoi unor clienţi reticenţi faţă de vaccinarea împotriva noului coronavirus.

O anchetă judiciară a fost deschisă împotriva acestui bărbat pentru acuzaţii de fraudă, dar până în prezent nu a fost luată nicio măsură penală, potrivit autorilor studiului.

Pe acelaşi subiect

Parchetul german a adunat dovezi privind 130 de vaccinări realizate pe parcursul a nouă luni, dar persoana în cauză a susţinut că a primit de fapt 217 injecţii cu opt vaccinuri anti-COVID-19 diferite, inclusiv cu toate versiunile de seruri cu ARN mesager, într-o perioadă de 29 de luni.

Bărbatul vaccinat de 217 ori, curios să afle cum stă cu sănătatea

Atunci când a fost contactat de oamenii de ştiinţă, curioşi în legătură cu această rară "hipervaccinare", bărbatul s-a arătat "foarte interesat" de ideea de a-i lămuri prin analize de sânge şi de salivă, a explicat într-un comunicat de presă Kilian Schober, virusolog la Universitatea din Erlangen-Nürnberg şi coautor al studiului.

Potrivit anumitor teorii ştiinţifice, un exces de vaccinări ar putea să le facă pe celulele imunitare să devină mai puţin eficiente, deoarece s-ar obişnui cu prezenţa anticorpilor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat în cazul pacientului german, potrivit oamenilor de ştiinţă.

El are chiar "concentraţii semnificativ mai mari" de celule imunitare şi de anticorpi împotriva virusului care provoacă COVID-19 decât un grup de control format din trei persoane care au primit cele trei doze recomandate, potrivit studiului.

Niciun efect secundar după administrarea dozelor de vaccin anti-COVID

Germanul nu a prezentat niciun semn de oboseală şi nu a avut niciun efect secundar după niciuna dintre cele 217 de injecţii. La acest bărbat, care nu a fost niciodată testat pozitiv cu COVID-19, oamenii de ştiinţă nu au găsit urme de infecţie anterioară cu acest virus.

Cu toate acestea, autorii studiului subliniază că nu sunt de acord cu hipervaccinarea şi îndeamnă ca acest caz singular să nu fie extrapolat.

Caitjan Gainty, o specialistă în istoria vaccinurilor de la Universitatea King's College din Londra, care nu a participat la realizarea studiului, a declarat pentru AFP că "nu a auzit niciodată despre cineva care să fi primit mai multe vaccinuri decât acest bărbat".

Spyros Lytras, un virusolog de la Universitatea din Tokyo, a declarat la rândul său că "germanul este cu siguranţă cea mai vaccinată persoană raportată până în prezent" şi că un astfel de caz nu se va repeta "prea curând".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

barbat german vaccin covid
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Strategia SUA și a Europei ca să nu împingă India în brațele Rusiei
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024