Antena LIVE

Curs valutar

De ce nu a pus Donald Trump mâna pe Biblie la depunerea jurământului şi ce înseamnă asta?

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a depus jurământul de învestitură luni, cu mâna dreaptă ridicată, dar fără a pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soția sa, Melania, le ținea alături. Gestul a stârnit curiozitate pe internet în rândul americanilor. Nu are niciun impact asupra legitimităţii lui Trump ca preşedinte a explicat Reuters, în timp ce alte surse au atras atenţia că judecătorul John Roberts i-a cerut lui Trump să ridice mâna dreaptă și să repete după el, în timp ce Melania încă se apropia cu Bibliile.

De la 21.01.2025, 13:17
WhatsApp
Donald Trump nu a jurat cu mâna pe Biblie în timpul inaugurării, 20 ianuarie 2025 Profimedia

Cel de-al 47-lea preşedinte american a depus jurământul în interiorul Rotondei Capitoliului şi a avut-o alături pe soţia sa, Melania, care a ţinut în mână două Biblii - Biblia lui Abraham Lincoln şi una primită de republican din partea mamei lui. Momentul a devenit viral nu pentru solemnitatea lui însă, ci pentru că americanii au remarcat imediat că preşedintele nu a pus mâna stângă pe biblie, aşa cum cere tradiţia. 

De ce nu a pus Trump mâna pe Biblii 

"Fără mână pe Biblie. Asta înseamnă că nu este președinte?" au întrebat unii utilizatori pe platforma socială X. Această aparentă omisiune, deşi a stârnit curiozitate pe internet, nu are niciun impact practic asupra legitimităţii ca preşedinte, au spus academicienii citaţi de Reuters

Potrivit imaginilor video difuzate de agenţiile de presă se vede cum primul care a depus jurământul a fost vicepreședintele JD Vance în faţa judecătorului Brett Kavanaugh de la Curtea Supremă a SUA. Vance a pus mâna pe o Biblie pe care o ținea soția sa, Usha. 

Pe acelaşi subiect

Apoi a venit rândul lui Trump. Însă preşedintele Curţii Supreme, judecătorul John Roberts pare că s-a mişcat mai repede. Acesta i-a cerut lui Trump să ridice mâna dreaptă și să repete după el în timp ce Melania încă se apropia cu Bibliile. A ajuns lângă el fix în momentul în care Trump a început să repete jurământul de 35 de cuvinte, cu ochii fixaţi spre Roberts, fără să mai bage în seamă Bibliile. Purtătorii de cuvânt ai lui Trump nu au răspuns unei cereri de a face comentarii.

Ce spune Constituția

Pe ce jură un președinte, fie că este o Biblie, un document istoric sau nimic, nu este relevant pentru preluarea puterii, a explicat Jeremi Suri, profesor de istorie la Universitatea Texas din Austin. "Nu există nimic în Constituție care să spună că președintele trebuie să lege acest jurământ de Dumnezeu în vreun fel. Jurământul este față de Constituție", a declarat Suri.

Conform articolului II din Constituția SUA, un președinte ales trebuie să depună următorul jurământ sau declaraţie: "Jur (sau declar solemn) că voi îndeplini credincios funcția de Președinte al Statelor Unite și voi păstra, proteja și apăra, pe cât îmi stă în putere, Constituția Statelor Unite." Constituția permite unui președinte ales să depună jurământul şi fără a ţine mâna pe Biblie în cazul în care acesta se dovedeşte a fi ateu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump juramant biblie mana investitura
Întrebarea zilei
Unde petreceţi minivacanţa de Mica Unire?

Acasă

La munte

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea din România care o să strălucească din nou până la vară. E...
Fanatik.ro
Publicat 21.01.2025
Călin Georgescu, tehnici securiste cu iz mafiot
spotmedia.ro
Publicat 21.01.2025
Experți în fotografie: Portretul oficial al lui Trump transmite ceva de rău augur
spotmedia.ro
Publicat 19.01.2025
Orașul din România în care va ninge 15 zile în luna martie, potrivit...
Gandul
Publicat 21.01.2025
Un soldat ucrainean reclamă condițiile grele și accidentele mortale cu...
Adevărul
Publicat 21.01.2025
Doinița Oancea se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de...
A1
Publicat 21.01.2025
Horoscopul zilei de 22 ianuarie 2025. Taurii se bucură de reușitele lor. Află...
CaTine
Publicat 21.01.2025
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de...
spynews.ro
Publicat 21.01.2025
O descoperire remarcabilă dezvăluie un secret al Imperiului Roman: „Parcă s-a...
GSP
Publicat 21.01.2025
Orașul din Ucraina care a aparținut țării noastre. Se numea „Veneția...
Click.ro
Publicat 21.01.2025
Parada planetelor în 2025, un fenomen unic în viață. Când vei putea vedea pe...
Useit
Publicat 21.01.2025
O nouă tragedie pentru văduva lui Helmuth Duckadam. Femeia a mai pierdut pe...
Redacţia.ro
Publicat 21.01.2025
Cine e femeia în decolteul căreia s-a uitat Mark Zuckerberg la învestirea lui...
libertatea.ro
Publicat 21.01.2025
Justin Bieber lucrează la muzică nouă, la doar câteva zile după ce a dat...
ZU
Publicat 21.01.2025
Prăjitura Cartof. Rețeta unui desert clasic, din copilărie
Hello taste
Publicat 21.01.2025
Cariera și familia: cum să găsești echilibrul între timpul petrecut la muncă...
Deparinti
Publicat 21.01.2025
Fahriye Evcen revine pe micile ecrane într-un film turcesc. Despre ce este vorba
Happy
Publicat 21.01.2025
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta...
BZI
Publicat 21.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum poți amâna declinul cognitiv. 7 metode pentru a încetini îmbătrânirea...
Medicool
Publicat 21.01.2025