SUA ies din OMS. Donald Trump a semnat deja decretul, imediat ce a devenit preşedinte: "Ne-a escrocat"
Donald Trump, învestit cu câteva ore mai devreme preşedinte al Statelor Unite, a semnat luni un decret pentru a retrage SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), notează AFP, citată de Agerpres.
- O moldoveancă a furat o maşină, a făcut accident, dar nu s-a oprit şi a gonit cu poliţia pe urme. Imagini la Observator 17:00, la Antena 1
- Donald Trump, declaraţii surprinzătoare despre Putin: Distruge Rusia prin refuzul de a ajunge la un acord pentru a pune capăt războiului
"OMS ne-a escrocat", a acuzat el, după ce a declarat în momentul semnării decretului că contribuţia Statelor Unite la organizaţia internaţională este mult mai mare decât cea a Chinei.
Alte decizii importante luate de Donald Trump
O nouă eră a început în Statele Unite, o epocă pe care Donald Trump a numit-o de aur. Republicanul a devenit cel de-al 47-lea preşedinte american, începându-şi al doilea mandat în fruntea celei mai puternice democrații a lumii. Noul lider de la Casa Albă a luat primele decizii chiar ieri. I-a graţiat pe cei care au participat la atacul asupra Capitoliului pe 6 ianuarie 2021 şi a semnat amânarea interzicerii TikTok-ului cu 75 de zile.
Donald Trump a depus jurământul în interiorul Rotondei Capitoliului din cauza frigului şi a avut-o alături pe soţia sa, Melania, care a ţinut în mână două biblii - biblia lui Abraham Lincoln şi una primită de republican din partea mamei lui. Momentul a atras însă imediat atenţia internauţilor care au observat că Trump nu şi-a pus mâna stângă pe cărţile sfinte, aşa cum este tradiţia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰