De vineri, testare COVID-19 gratuită pentru toată lumea, în Marea Britanie. Testele vor fi livrate inclusiv la domiciliu
Guvernul britanic promite teste COVID-19 gratuite, de două ori pe săptămână, pentru toată lumea din Anglia, începând de vineri. Este valabil pentru oricine a împlinit vârsta de 18 ani.
De Veronica Micu la 05.04.2021, 07:44De vineri, Marea Britanie va oferi teste coronavirus rapide, gratuite, pentru întreaga sa populaţie.
Fiecăre persoană care a împlinit 18 ani va putea să ridice de la farmacie, gratuit, cutii cu 7 kituri de auto-testare.
Potrivit Sky News, planul guvernului se adresează celor fără simptome, deoarece una din trei persoane cu coronavirus este asimptomatică și poate răspândi virusul fără să vrea.
Guvernul susuţine că această testare gratuită este valabilă exclusiv în Anglia, administrațiile descentralizate din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord urmând să ia propriile decizii.
De vineri, va începe, de asemenea, o campanie de marketing masivă, care să încurajeze oamenii să se testeze de două ori pe săptămână.
Testele vor fi disponibile prin:
• Un serviciu de comandă la domiciliu, care permite oamenilor să comande online kit-urile te testare, pentru a fi livrate acasă
• Programe de testare la locul de muncă, la fața locului sau acasă
• Testarea comunității, oferită de toate autoritățile locale
• Testare în școli și colegii
Boris Johnson: Testarea regulată va opri focarele
Un alt serviciu „Pharmacy Collect” va fi o altă opțiune. Persoanele peste 18 ani fără simptome vor putea lua de la farmacia locală o cutie cu șapte teste rapide, pentru a fi utilizate de două ori pe săptămână, acasă.
Premierul britanic este de părere că această testare va „opri focarele”.
Împreună cu vaccinarea, testarea COVID-19 va fi o parte esențială a reducerii restricțiilor va ajuta la oprirea răspândirii virusului.
În Marea Britanie, numărul celor care au primit prima doză de vaccin a ajuns la 31.523.010, în timp ce rapelul a fost efectuat de 5.381.745 de persoane.
Marea Britanie va testa paşapoartele de vaccinare
Britanicii vor începe, de asemenea, testarea paşapoartelor de vaccinare. Experimentul este programat pentru săptămânile următoare.
Studiul se va face la meciuri din Cupa Angliei, într-un club de comedie și într-unul de noapte. În urma experimentului, autorităţile vor stabili modul în care se pot relua evenimentele în Marea Britanie. Documentul indică dacă o persoană a fost vaccinată, testată negativ recent sau dacă are anticorpi.