Despăgubiri de 300.000 de euro pentru un german, care a fost abuzat sexual de peste 300 de ori de un preot în anii 1970
Arhiepiscopia din Köln a fost condamnată să plătească 300.000 de euro despăgubiri unui bărbat care a fost victima mai multor abuzuri sexuale comise de un preot în anii 1970, relatează AFP, citat de news.ro. Victima, în vârstă de 62 de ani, ar fi fost abuzată sexual de peste 300 de ori.
De Redactia Observator la 14.06.2023, 10:28Tribunalul din Köln (Renania de Nord-Westfalia) a ordonat arhiepiscopiei în care a oficiat preotul să îi plătească bărbatului 300.000 de euro, precum şi să acopere orice tratament viitor pentru probleme psihologice, potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului. Victima cerea 750.000 de euro. Hotărârea este încă supusă recursului. Arhiepiscopia nu a contestat acuzaţiile aduse preotului şi nu a încercat să argumenteze că acestea s-au prescris.
Decizia ar putea schimba modul de despăgubire pentru victimele agresiunilor comise de preoţi
Această decizie ar putea schimba modul în care se plătesc despăgubirile pentru victimele agresiunilor comise de preoţi. Până în prezent, Biserica a acordat despăgubiri după sesizarea Comisiei independente pentru plăţi de recunoaştere (UKA) din Bonn. Până în prezent, victimele au primit în total aproximativ patruzeci de milioane de euro, dintre care 28 de milioane de euro numai în 2022.
Potrivit unui studiu universitar dezvăluit în 2018, 3.677 de copii din Germania au fost abuzaţi sexual de membri ai clerului între 1946 şi 2014. Întrucât autorii nu au avut acces la toate arhivele, se crede că numărul real este mult mai mare. De atunci, toate diocezele au lansat anchete independente pentru a face lumină asupra amplorii abuzurilor.